Şi m-ai pedepsit?
De ce-ai vrut ce nu se poate ―
Să mă cred cu plopii frate,
Frate fericit?...
Doamne... Doamne!...
Ce să fac?
M-am certat cu plopii-aseară
Şi nu ştiu cum să-i împac!...
Cum să-i fac să mă-nţeleagă
Că frăţia ce ne leagă
Nu-i decât o vorbă-n vânt...
Şi că plopul când se-ndoaie
Cât stă ţeapăn la pământ ―
Chiar când e scuipat de ploaie ―
E mai viu şi mai puternic
Decât omul din odaie,
Ce se stinge pe picioare
Ca un muc de lumânare
Într-un sfeşnic!...
Ploaie...
Ploaie...
Ploaie!...
SPECIFIC ROMÂNESC
lui Aron Cotruş
Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!...
Sunt vesele şi albe şi curate ―
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţii Sfântul Niculaie...
Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
