O-ntreagă-apoteoză de fantome...
Iar aiurarea harfei rafinate
Cu fluieratul naiului barbar,
În noaptea catacombelor răsună
Ca-n nopţile venericei Sodome,
Trec toţi la rând...
E-atâta majestate
Şi-atâta surd tumult în mersul lor,
Şi-n lumea stalactitelor sonore
E-atât decor
Şi-atâta feerie,
Că iambii
Şi troheii altor vremuri
Re-nvie-n subterana tragedie
Dezastrul mitologicei credinţe
Şi doliul semizeilor ce mor!...
Trec toţi la rând...
Exodul nefiinţei
Se pierde-n coridorul milenar,
Iar urma celor ce-au trăit prin cântec
Dispare-n calea celor care vin
Să reclădească-n noaptea milenară
Acelaşi alb, fantasmagoric far
Spre care mateloţii inspirării
Se-ndreaptă şi-azi pe iahtul lor divin...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Martiri autohtoni ai catacombei
În care eu sunt ultimul venit...
Postuma voastră apoteozare ―
Că după moarte nu veţi mai muri ―
Mă-ndepărtează tot mai mult de dogma
Eternităţii voastre de granit...
Voi sunteţi cei ce-aţi fost,
Eu nu sunt încă
Decât preludiul celui ce voi fi!...
RÂNDURI PENTRU
PĂSĂRILE CĂLĂTOARE
lui Octavian Goga
Frunză galbenă, uscată ―
