Nu la mine-acasă ―
Cum scriu eu de obicei, pe masă ―
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...
DACAPO AL FINE
lui N. Davidescu
De-a lungul catacombelor săpate
În visele granitului de ieri,
Eu retrăiesc legenda anonimă
A primilor martiri autohtoni
Şi-n lumea stalactitelor sonore ―
Miragiu subteran de palmieri ―
Desăvârşesc o Biblie-adnotată
De nesfârşitul şir de Epigoni!...
Sub bolţile de trei ori milenare ―
Închis ca-n propriul meu mausoleu ―
Transcriu pe pergamentul veşniciei
Ecoul preistoricului Vers,
Şi-n fundul catacombelor săpate
În visele proteicului Eu,
Prin glasul meu tălmăcitor de dogme
Vorbeşte parcă-ntregul Univers!...
Contururile şterse de-ntunerec
Redau viaţă vechilor Aezi,
Sub degetele lor imaginare
Re-nvie, parcă tetracordul grec,
Şi-n bolţile de trei ori milenare
Se-nalţă, după epoci, trei grămezi ―
De piatră,
De aramă
Şi de aur ―
Simbolurile tragediilor umane,
Clepsidrul mut al clipelor ce trec...
Trec toţi la rând...
Pe lespezile negre,
Ca-ntr-un postum cortegiu funerar,
Trec iambii
Şi troheii altor vremuri ―
