Frunză ce-ai fost verde-odată,
Şterge-ţi ochii de rugină,
C-a intrat toamna-n grădină,
Şi-a intrat ca o stăpână
Cu vântul şi ploaia-n mână!...
Primul stol de rândunele
A pornit spre Dardanele...
Berzele desperecheate
Se-mpreună-n zbor şi ele,
Să pornească pe-nserate,
Iar triunghiul de cocori
Se-ntregeşte tot în zbor,
Să pornească mâine-n zori
Spre Bosfor...
Frunză galbenă, uscată ―
Frunză ce-ai fost verde-odată...
De-a lungul şoselelor,
Pe tot lungul apelor,
Şi din creasta munţilor
Până-n fundul văilor...
În vârful copacilor
Au rămas doar ciorile,
Să păzească morile ―
Morile ce macină,
După vechea datină,
Zodia-nceputului
Cu păcatul trupului,
Şi rodul pământului,
Cu belşugul anilor,
Zilelor
Şi clipelor
Pentru cei flămânzi de soare
Şi de „semne de-ntrebare”!...
Frunză galbenă, uscată,
Frunză ce-ai fost verde-odată,
Azi grădina Domnului
Nu mai este-a nimănui...
Au zburat din ea mai toate
Vietăţile aripate
Şi-au rămas doar ciorile ―
