Tovarăşă divină de joc şi de... păcat!...
Dar azi, când simt că jocul şi gluma s-au sfârşit,
Din goana nebuniei de artă de-altădată,
Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit ―
La piatra de şosea kilometrată,
Pe care Dumnezeu mi-a ţintuit
Şi numele,
Şi chipul,
Şi ursita...
Să hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,
Travestit
În măscăriciul Pepi,
Nebun după Pepita,
Şi-n gând cu-aceeaşi teamă ridiculă şi veche
Ca orice om ce trece drept „om într-o ureche”...
Şi-acum...
Acum, te-ntreb pe tine ―
Pe tine, care mă-nţelegi mai bune
Ca oricine ―
Pe tine, care-mi eşti amantă,
În lipsa unui alt amant...
Te-ntreb ― burete absorbant ―
Ce ai de gând să faci cu mine?...
Nu vrei să faci
Măcar un gest de caritate ―
Să nu mă mai produc cu tine-n spate,
Ca-n panorama de odinioară
Când te-ai lipit de mine-ntâia oară
Şi publicul râdea să moară?...
Şi fiindcă m-ai legat la ochi,
Nu vrei
Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi ―
Să fiu şi eu o dată stăpân pe ochii mei
Ca să te pot privi cu ochii-ntregi
Şi să te pot ucide-ntâi pe tine,
Ca-n urmă, bunul Dumnezeu ―
De dragul tău ―
Să facă acelaşi lucru şi cu mine?...
Şi-n noaptea viitoare, chère Madame,
Uitarea să ne şteargă pe veci de pe program!...
