În rada portului, ce pare o lacrimă-a Mediteranei,
Dorm trei galere ancorate de zeci de ani,
Dorm trei galere,
Ce poartă-n pupe încrustate
Trei nume spaniole:
Xeres,
Estremadura
Şi-Alicante...
Dorm tristele galere...
Anii
Le-au putrezit pe jumătate,
Şi lanţul ancorelor grele
Le-a ruginit de mult în apă.
Furtunile fără de număr
Le-au înecat răzbunătoare
Matrozii, unii după alţii,
Iar căpitanii
Dorm fiecare-n câte-o groapă
Săpată-n câte-un fund de mare!...
Şi-aşa cum dorm, nedespărţite ―
Ca trei tovarăşe de luptă,
Ca nişte suveniruri smulse îndepărtatului trecut ―
Par trei sicriuri profanate
Din care morţii-au dispărut
Cu-ntregile comori de aur
Şi pietre scumpe ―
Adunate
De cei ce le mânau pe-Atlantic,
Din ţărm în ţărm,
Din val în val,
De cei ce le-ancorau cu grijă pe coasta-Antilelor bogate
Şi-n urmă le-ndreptau cu grabă ―
Ca nişte păsări albe-n zbor ―
Din insula San-Salvador
Spre Spania ―
Spre taciturnul şi lacomul Escurial!
OCTOMBRE
În parcul presărat cu statui
De Nimfe,
Fauni
