ROMANŢA CELUI CE S-A-NTORS
Tăceţi, voi toţi din jurul meu,
Vă rog tăceţi ―
Că-s obosit,
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor
Ca cei ce-s morţi de mult!...
Tăceţi,
Vă rog tăceţi...
Abia sosit,
Voi mă-ntrebaţi pe unde-am fost!...
O, de-aţi şti voi ce drumuri lungi,
M-adăpostea, pribeag mereu tot pe-alte mări!...
Ce fund de zări
O, de-aţi putea porni şi voi
Pe unde-am fost!...
O, de-aţi putea şi voi cândva,
Pornind grăbiţi pe urma mea,
Să rătăciţi ne’ntrebători
Şi ne’ntrebaţi!...
Să vânturaţi pământul tot ―
În lung
Şi-n lat ―
Şi fund de văi,
Şi vârf de munţi, necercetat,
Să cercetaţi
Ne’ntrebători
Şi ne’ntrebaţi!...
O, de-aţi putea-ntâlni şi voi ce-am întâlnit ―
Femei cu ochi frumoşi de bronz
Şi guri de-argint,
Ce le-am iubit,
Şi le-am iertat ―
Căci toate mint,
Cum i-au minţit
Pe toţi pe câţi i-au întâlnit!
O, de-aş putea să vă spun tot...
Dar nu ―
Plecaţi...
