Nici flori de lămâiţă?...
Amanţii şi-au vândut
Orgiilor,
Şi corpul,
Şi sfintele avânturi,
Şi-azi totu-i mort şi putred în carcera de lut!...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu mâini subţiri şi albe, ca mâinile de sfântă
Pictată pe-un perete de templu bizantin
Şi ochi pătaţi de-otrava privirii ce-nspăimântă ―
Ochi verzi ca apa moartă
Şi morţi ca negrul spleen ―
Venişi, aducătoareo de cântec şi lumină,
Să-mi uşurezi povara fatalului Calvar,
Să-mi reclădeşti o lume cu-o boltă mai senină
Şi să mă smulg din gheara supremului coşmar...
Dă-mi mâna dar şi du-mă cu tine,
Du-mă-n ţara
În care palmierii ― stăpâni peste pustiu ―
Cu braţele deschise ne vor primi-n Sahara
Iubirilor născute din goluri de sicriu!...
ROMANŢĂ FĂRĂ MUZICĂ
Que la mort ne nous ait qu’ivres
morts de nous-mêmes.
JULES LAFORGUE
În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
― De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul ―
Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri...
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom ―
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
