Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?

Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce nu mint

De atâţia ani de-a rândul

Şi la fel ca-n prima seară?...

Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul

Celui ce făcu pământul din nimic?

Şi ce minciună

Iar schimba-va faţa lumii?...

Sună clopote,

Sună,

Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

Sunaţi, clopote de-aramă!

Sunaţi, clopote de-argint...

Vântul să vă-nalţe cântul tot mai sus,

Tot mai departe ―

Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deşarte

Şi să vă sugrume glasul profeţiilor ce mint.

ÎN ORAŞUL CU TREI SUTE DE BISERICI

În oraşul cu trei sute de biserici,

De trei ani,

Sună clopotele-ntruna...

Şi oraşu-i plin de lume

Ce se-ntreabă:

― Unde-i sfântul?

Unde-i sfânta fără nume?...

Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...

Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,

De trei ani,

Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,

Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă

Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...

― Unde-i sfântul?

Unde-i sfânta fără nume?

Să ne spună,

Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?

Cui trimitem noi atâtea lumânări

Şi-atâţia bani?

Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...

Să ne spună...

Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite

Se ridică

Ca şi valurile mării frământate de furtună,

Şi-n oraşul cu trei sute de biserici

Parcă pică

Din văzduh ameninţarea:

― Să ne spună... să ne spună...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

În oraşul cu trei sute de biserici,

De trei zile,

Nu mai sună nici un clopot ― nici un clopot de aramă;