Şi oraşul cu trei sute de biserici,

De trei zile,

Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

GÖTTERDÄMMERUNG⁴

Or,

În ziua-aceea cerul, înnegrit de fum,

Părea

Un tavan de catedrală ce se năruie;

Iar fumul

Din clopotniţele-aprinse

Deschidea-n albastru drumul

Altui fum mai greu, mai negru...

Şi albastrul se-nnegrea...

Ard bisericile toate...

Ard Credinţele bătrâne...

Ard Cristoşii

Şi Trecutul ―

Arde parcă lumea-ntreagă...

Ce Nebun venit de-aiurea nu putu să ne-nţeleagă?

Ce-ndrăzneţ aprinse focul ereziilor păgâne?

Şi ce nou Profet veni-va să clădească-n noi cuvinte,

Casa celui care n-are nici sfârşit,

Nici început?...

Cine-o să ne-nveţe iară ce-am uitat ―

Tot ce-am crezut?...

Cine-o să ne ierte nouă ce-om greşi de-aci-nainte?...

Cine-o să ne-ndrepte paşii spre mai bine?

În război,

Cine-o să ne poarte-armata spre victorii?

Şi pe Mare

Cine-o să le-arate calea iahturilor călătoare?...

Cine-o să ne-adoarmă-n inimi teama zilelor de-apoi?....

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Şi mulţimea-nspăimântată

Spre clopotniţele aprinse

Se-ndrumează grupuri-grupuri...

Cei Cuminţi privesc plângând ―

Plâng ca resturile unei colosale-armate-nvinse ―

Iar Nebunul stă deoparte şi zâmbeşte fredonând:

― Götterdämmerung!...

LA UMBRA CRUCILOR DE LEMN

Trei cruci de lemn,

Trei cruci enorme de lemn, vopsit cu trei culori,

Păzesc pe marginea şoselei fântâna celor credincioşi...

Trei cruci, pe marginea şoselei,

Cu gesturi largi de mâini bolnave,

Opresc din drum pe călători

Şi parcă-s trei spânzurători

De care-atârnă trei Cristoşi!...