Şi intră ― fericită-nvingătoare ―

În minuscula-mi „sală de-aşteptare”

Pe-a cărei pardoseală-mpestriţată

Cu plăci hexagonale de bazalt

Şopârlele versifică la soare

Şi viperele-nvaţă geometria...

E tot ce mi-a rămas din măreţia

Şi nebunia fastului regesc

Cu care-aş fi-ncercat să te iubesc!...

Alhambra-i azi o cârciumă banală,

Veneţia, o lamă de cuţit,

Canossa, o iluzie papală,

Şi Muntele Măslinilor, un mit...

Alege-ţi, dar, tu singură trofeul

Ce te-ar putea despăgubi de morţii

Căzuţi în faţa porţii...

Împodobeşte-ţi apoi gineceul

Cu zâmbete şi plante otrăvite,

Şi-n drumul nostru-aproape pe sfârşite

Dă-mi cel puţin speranţa efemeră

Că-ntr-un apropiat istoric zori de ziuă

Buna Clio

Ne va-mpăca definitiv sub piatra

Aceluiaşi mausoleu meschin ―

Eu, lopătar pe ultima-ţi galeră,

Tu, parodia marii Cleopatra!...

ECHINOX DE TOAMNĂ

Ascultă, Doamnă!...

Ascultă glasul echinoxului de toamnă,

Ce aiurează-n vârful unui plop

Strident,

Dar înţelept ca un Esop...

În locul veveriţei de-astă-vară,

Pe care pădurarul vrea s-o-mpuşte

(Fiindcă-ncercase să te muşte),

Pe-aceeaşi cracă stă acum o cioară!...

E simbolul idilelor defuncte ―

Idilele de vară (la munte sau la mare).

Un scriitor,

O cetitoare,

O strângere de mână,

Un „ah!”,

O sărutare...

Şi-n urmă: puncte, puncte, puncte...

E tot ce-a mai rămas din noi ―

Din păpădia

Iubirii noastre scurte de-astă vară:

Un plop pe malul Oltului,

O cioară

Şi-un glas ce pastişează veşnicia!...