De vrei să-i ştii pe nume toţi morţii ce-mi hrănesc
Cu trupul lor pământul grădinii,
Şi de porţi
Şi tu ca alţii-n suflet respectul pentru morţi,
Opreşte-te la poartă şi bate de trei ori...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Bine-ai venit!
Priveşte ce tei bătrâni umbresc
Pe cei culcaţi sub stratul de iarbă şi de flori!...
Şi ce miros de viaţă!...
Şi teii, ce parfum
De sânuri decoltate împrăştie pe-alee ―
Or, tu cunoşti parfumuri de carne de femeie.
Nu?
Parc-ai fi în parcul vreunui castel regesc
În care se serbează orgiile de seară ―
Cei morţi sunt înăuntru, iar vii sunt pe-afară!...
Pe câţi grăbiţi ca tine nu i-a oprit din drum
Grădina mea!...
Priveşte-i aleile de-aproape ―
Nisipu-i praf de aur, şi-n frunzele de tei
Verzi stofe de mătase s-ascund ca şi sub pleoape,
Nu flori, ci ochi...
Priveşte-i...
Nu sunt şi ochii Ei?...
. . . . . . . . . . . .
Şi-acum mai pleci?
Răspunde-mi, sărman cercetător
De frumuseţi bizare şi armonii smintite ―
Tu, ce bătuşi în viaţă la poarta tuturor
Şi nu-ntâlnişi în cale decât porţi zăvorâte!...
Iar cântăreţul care plângea, strângând la sân
Chitara cu trei strune, răspunde:
― Nu...
Rămân!...
ROMANŢA NOASTRĂ
Sur ton beau tapis de pussière rose,
De poussière grise, de poussière blonde,
O! route, rois ou pauvres, fous ou fiancès,
Cueilleurs de baisers ou cueilleurs de roses,
Sur ton beau tapis de poussière blonde,
Tout le monde, tout le monde, tout le monde,
Ya passé.1
KLINGSOR
Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
