— În primul rând, nu mai lucrezi la Investigaţii Criminale. Şi nici nu ai vreo bază legală pentru mandat.

— Nu?

— Nu, dacă am înţeles corect de la curs.

— Ia s-auzim! zâmbi Harry.

Oleg încetini uşor.

— Există o dovadă de necontestat că a ucis un anumit număr de femei.

Lenny Hell le-a întâlnit pe aceste femei dintr-o coincidenţă. Nu e suficient pentru ca poliţia să aibă dreptul de-a pătrunde în casa lui cât el e în vacanţă, în Thailanda.

— De acord, ar fi dificil să obţinem un mandat în baza acestor lucruri.

Aşa că hai să mergem la Grini!

— Grini?

— Mă gândeam să am o mică discuţie cu Hallstein Smith.

— Eu şi Helga gătim cina împreună diseară.

— Ca să fiu mai exact, o mică discuţie despre gelozia morbidă. Cina, spuneai? Înţeleg, o să ajung singur la Grini.

— Grini e aproape în drum, deci e în regulă.

— Tu mergi şi pregăteşte cina, s-ar putea să dureze o vreme cu Smith.

— Prea târziu, deja ai spus că pot veni şi eu.

Oleg acceleră, apoi viră spre stânga şi depăşi un tractor, după care comută pe faza lungă.

Înaintară în tăcere o vreme.

— 60, zise Harry, tastând pe telefon.

— Şi mai e şi gheţuş, adăugă Oleg, ridicând uşor piciorul de pe acceleraţie.

— Wyller? Harry Hole. Sper că stai acasă şi eşti plictisit într-o seară de sâmbătă. Oh? Atunci va trebui să îi explici acelei doamne adorabile, oricine o fi ea, că trebuie să ajuţi un detectiv prăfuit, dar legendar, să

verifice nişte chestii.

— Gelozia morbidă, începu Hallstein Smith, uitându-se entuziast la musafirii care abia sosiseră. Un subiect interesant. Dar chiar a trebuit să

 389 

bateţi atâta drum ca să discutăm despre asta? Nu e mai degrabă

specialitatea lui Ståle Aune?

Oleg aprobă, părând că e de acord cu el.

— Voiam să stau de vorbă cu tine, având în vedere că ai îndoieli, răspunse Harry.

— Îndoieli?

— Ai spus ceva în noaptea în care Valentin a fost aici. Ai spus că el ştia.

— Ce ştia?

— N-ai mai spus.

— Eram în stare de şoc, probabil că am spus o mulţime de lucruri.

— Nu, pentru prima oară ai spus foarte puţine, Smith.

— May, ai auzit ce-a zis?

Hallstein Smith râse către silueta subţirică ce le turna ceai.

Femeia zâmbi şi încuviinţă, apoi dispăru în living cu ibricul şi o ceaşcă.

— Am spus „el ştia”, iar tu ai interpretat-o ca şi cum mă îndoiam de ceva? întrebă Smith.

— Părea ceva inexplicabil, răspunse Harry. Ceva ce nu puteai înţelege cum de ştia Valentin. Mă înşel?

— Nu ştiu, Harry. Când vine vorba de subconştientul meu, poţi răspunde la fel de bine ca mine, poate şi mai bine. De ce întrebi?

— Pentru că a apărut un individ. De fapt, a plecat în Thailanda, destul de grăbit, chiar. Dar l-am pus pe Wyller să verifice. Iar persoana în cauză

nu e pe lista pasagerilor care ar fi trebuit să plece în acea perioadă. Şi în timpul celor trei luni scurse de-atunci n-a existat nicio tranzacţie bancară

sau cu cardul a acestui individ, nici în Thailanda, nici altundeva. Şi, aproape la fel de interesant, Wyller i-a găsit numele pe o listă cu persoane care au cumpărat imprimante 3D în ultimul an.

Smith se uită la Harry, apoi se întoarse şi privi pe geamul bucătăriei. În întunericul de afară, zăpada semăna cu o pătură moale şi strălucitoare.

— Valentin ştia unde se află biroul meu. Asta am vrut să zic prin el ştia.

— Adresa ta, la asta te referi?

— Nu, mă refer la faptul că de la poartă a mers direct la hambar. Nu doar că ştia că acolo îmi e biroul, ci şi că de obicei sunt acolo la miezul nopţii.

— Poate că a văzut lumină pe geam?

— Nu poţi vedea nicio lumină pe geamul ăla de la poartă. Hai cu mine,

 390 