— Şi?
— Şi n-ai răspuns. Am crezut că poate dormi, aşa că am urcat totuşi. De fapt, am locuit şi eu în această clădire, la etajul trei, deci ştiu că soneriile nu se aud foarte tare.
— Da, răspunse Wyller, întinzându-se în timp ce căsca.
— Aşadar, continuă Harry. L-ai luat?
— Ce să iau?
— Redhawkul. Revolverul.
— Ah, ăla. Da. Seria? Stai un pic, să-l aduc.
Wyller trase uşa după el, iar Harry îl văzu prin geam cum dispare pe hol. Apartamentele aveau toate acelaşi plan, prin urmare ştia că acolo se afla dormitorul. Silueta se întoarse spre uşa din spate, apoi se îndreptă în stânga, unde era livingul.
Harry împinse de uşă. Simţea un miros – parfum? Văzu că uşa de la dormitor era închisă. Asta făcuse Wyller: închisese uşa. Harry se uită
automat după haine sau încălţări pe hol care să-i ofere nişte informaţii, însă nu era nimic acolo. Se uită la uşa dormitorului şi ascultă. După care făcu trei paşi lungi, neauzit, şi ajunse în living. Anders Wyller nu-l auzise, stătea în faţa măsuţei de cafea cu spatele la Harry şi scria ceva într-un carnet. Lângă carnet era o farfurie cu o felie de pizza. Cu pepperoni. Şi revolverul enorm cu patul lui roşu. Însă Harry nu vedea cătuşele sau dinţii de fier.
Într-un colţ al livingului era o cuşcă goală. De genul celor în care oamenii ţin iepuri. Stai un pic totuşi! Harry îşi aminti de şedinţa la care Skarre îl încolţise pe Wyller cu privire la scurgerea de informaţii către VG, când Wyller declarase că le spusese celor de la VG că are o pisică. Atunci unde era pisica? Şi ţii pisica în cuşcă? Privirea lui Harry se mută la peretele îndepărtat, unde un corp de bibliotecă îngust conţinea câteva manuale de la Academia de Poliţie, inclusiv Metode de anchetă scris de Bjerknes şi Hoff Johansen. Dar mai erau şi câteva neincluse în programă, precum
425
Omuciderea sexuală – Tipare şi motive, de Ressler, Burgess şi Douglas, o carte despre crime în serie la care el făcuse recent referire pentru că
includea informaţii despre proaspăt înfiinţata divizie ViCAP a FBI. Harry se uită şi la celelalte rafturi. Văzu ceea ce păreau fotografii de familie, cu doi adulţi şi cu Anders Wyller pe când era băieţel. Alte câteva cărţi se aflau pe raftul de dedesubt: Hematologia pe scurt de Atul B. Mehta şi A. Victor Hoffbrand. Şi Hematologie de bază de John D. Steffens. Un tânăr interesat de afecţiunile sângelui? De ce nu? Harry se dădu mai aproape şi se uită cu mai multă atenţie la fotografia de familie. Băiatul părea fericit. Părinţii, mai puţin.
— De ce ai luat lucrurile lui Valentin? întrebă Harry, văzând cum spatele lui Wyller înţepeneşte. Nu ţi-a cerut Katrine Bratt să o faci.
Dovezile fizice nu sunt lucruri de luat acasă, chiar dacă a fost rezolvat cazul.
Wyller se răsuci cu totul şi Harry văzu că ochii acestuia se repeziră în mod automat spre dreapta. În direcţia dormitorului.
— Eu sunt detectiv în Serviciul de Investigaţii Criminale, iar tu eşti lector la Academia de Poliţie, Harry, practic vorbind, eu ar trebui să te întreb pe tine la ce-ţi trebuie seria revolverului.
Harry se uită la Wyller şi-şi dădu seama că nu avea să obţină vreun răspuns.
— Seria n-a fost verificată niciodată ca să dăm de urma proprietarului iniţial. Şi e greu de crezut că ar fi putut fi Valentin Gjertsen, căci el nici măcar n-avea permis de portarmă, ca să folosesc un eufemism.
— E chiar atât de important?
— Tu nu crezi că este?
Wyller ridică din umerii goi.
— Din ce ştim până acum, revolverul n-a fost folosit niciodată ca să
omoare pe cineva, nici măcar pe Marte Ruud, dat fiind că autopsia a arătat că era moartă înainte de-a fi împuşcată. Am primit datele balistice pentru revolver şi nu se potriveşte cu celelalte cazuri ale noastre din baza de date. Deci nu, nu cred că e important să se verifice seria, nu când avem o grămadă de treburi mult mai urgente.
— Înţeleg, zise Harry. Păi, poate că acest lector se poate face util aflând unde anume va duce această serie.
— Desigur, replică Wyller, rupând o pagină din carnet şi întinzându-i-o
426
lui Harry.
— Mersi! zise Harry, uitându-se la sângele de pe umărul lui.
Wyller îl conduse până la uşă, iar când Harry se răsuci pe palier, văzu că
Wyller acoperise uşa cu trupul lui, cum fac portarii cluburilor de noapte.
— Doar de curiozitate, adăugă Harry. Cuşca aia din living. Ce ţii în ea?
Wyller clipi de vreo două ori.
— Nimic.
Apoi închise uşa fără zgomot.
— L-ai găsit? întrebă Bjørn în timp ce demara.
— Da, răspunse Harry, rupând o pagină din propriul carnet. Şi iată şi seria revolverului. Ruger este o companie americană, poţi verifica la ATF?
— Doar nu crezi cu adevărat că pot da de urma revolverului?