39.
Joi noapte
— Sunt sigur, spuse Harry în întunericul din dormitor.
— Motivul? întrebă Rakel, făcându-se covrig lipită de el.
— Othello. Oleg a avut dreptate. În primul şi-n primul rând, nu e vorba de gelozie. Ci despre ambiţie.
— Tot mai vorbeşti despre Othello? Eşti sigur că nu vrei să închizi geamul, ar trebui să fie -15 grade la noapte.
— Nu.
— Nu eşti sigur că ar trebui să închizi geamul, dar eşti destul de sigur cine se află în spatele crimelor vampiristului?
— Da.
— Însă îţi lipseşte acel mărunt amănunt numit dovadă?
— Da.
Harry o trase mai aproape de el.
— De aceea am nevoie de o mărturisire.
— Atunci pune-o pe Katrine să-l cheme la interogatoriu.
— Cum spuneam, Bellman nu va lăsa pe nimeni să se atingă de caz.
— Şi-atunci ce ai de gând să faci?
Harry continua să privească fix tavanul. Simţea căldura trupului ei. Era suficient? Trebuiau să închidă geamul?
— O să-l chestionez eu însumi. Fără ca el să ştie ce se petrece.
— Lasă-mă să-ţi reamintesc, în calitate de avocat, că o mărturisire informală faţă de tine, unu la unu, n-are nicio valoare.
— Atunci va trebui să avem grijă să nu fiu singurul care o aude.
Ståle Aune se rostogoli în pat şi luă telefonul. Văzu cine îl sună şi răspunse.
— Da?
— Credeam că dormi, se auzi glasul răguşit al lui Harry.
— Şi tot ai sunat?
— Trebuie să mă ajuţi cu ceva.
— Tot tu, nu voi?
— Tot cu gândul la oameni. Îţi mai aminteşti c-am discutat despre Zen
431
şi arta reparării motocicletei?
— Da.
— Am nevoie de o capcană a maimuţei în timpul dezbaterii lui Hallstein.
— Pe bune? Tu, eu, Hallstein şi mai cine?
Ståle Aune îl auzi pe Harry trăgând aer adânc în piept.
— Un doctor.
— Şi ai reuşit să legi această persoană de caz?
— Mai mult sau mai puţin.
Ståle îşi simţi ridicându-se firişoarele de păr de pe braţ.
— Adică?
— Adică am găsit nişte fire de păr în salonul lui Rakel, iar într-o criză de paranoia, le-am trimis la analiză. S-a dovedit că nu exista niciun motiv de suspiciune, proveneau de la doctorul ei. Însă apoi a reieşit că profilul ADN
îl leagă de crimele vampiristului.
