— Din pricina lui Katrine, zâmbi Rakel. Îşi face şi el griji că ea va cădea.
Se auzea zumzet de glasuri în sala din faţa Vechiului Amfiteatru, unde se ţinea dezbaterea. Rakel se uită după chipuri familiare. Erau mai ales colegi de breaslă şi membri ai familiei. Însă pe cineva recunoscu totuşi în celălalt capăt al încăperii: Truls Berntsen. Era clar că nu înţelesese că
ţinuta potrivită pentru o dezbatere o reprezintă costumul. Rakel îşi croi drum pentru ea şi Harry până la Katrine şi Bjørn.
— Felicitări amândurora! spuse Rakel, îmbrăţişându-i.
— Mersi!
Katrine radia în timp ce-şi mângâia burta bombată.
— Când…?
— În iunie.
— Iunie, repetă Rakel, şi văzu cum Katrine zâmbeşte stingher.
Rakel se aplecă în faţă, îşi puse o mână pe braţul lui Katrine şi şopti:
— Nu te gândi la asta, va fi bine!
Katrine o privi şocată.
— Epidurala. O chestie genială. Scapi de orice durere, uite aşa!
continuă Rakel.
437
Katrine clipi de două ori, apoi începu să râdă.
— Ştii, n-am mai participat niciodată la o dezbatere. Habar n-aveam că
e atât de formală, până ce l-am văzut pe Bjørn punându-şi cea mai elegantă cravată-şnur. Ce se întâmplă, de fapt?
— Oh, în realitate e destul de simplu, răspunse Rakel. Intrăm în amfiteatru, ne aşezăm, apoi intră preşedintele juriului, candidatul şi oponentul său. Pesemne că Smith e destul de încordat, chiar dacă a trebuit să-şi susţină deja examenul oral în faţa lor ieri sau în această
dimineaţă. Probabil că îşi face mai multe griji că Ståle Aune îl va stingheri, însă nu prea cred.
— Nu? întrebă Bjørn. Dar Aune nu crede în vampirism.
— Ståle crede în activitatea ştiinţifică serioasă, replică Rakel. Oponenţii ar trebui să fie critici şi să ajungă la miezul subiectului disertaţiei, însă
trebuie să rămână în limitele subiectului şi ale premisei, nu să dea curs propriilor obsesii.
— Uau, chiar ţi-ai făcut temele! exclamă Katrine în timp ce Rakel trăgea adânc aer în piept.
Rakel încuviinţă şi continuă:
— Fiecare adversar are la dispoziţie trei sferturi de oră, iar între ele sunt permise întrebări scurte din sală, interval cunoscut sub numele de ex auditorio, dar de obicei nu se întâmplă. După aceea urmează banchetul plătit de candidat, însă noi nu am fost invitaţi. Harry consideră că e mare păcat.
Katrine se întoarse spre Harry.
— E-adevărat?
Harry ridică din umeri.
— Cui nu-i place un pic de friptură cu sos şi să moţăie în timpul discursurilor de jumătate de oră ţinute de rudele cuiva pe care nici nu-l cunoşti prea bine?
Lumea începea să se agite în jurul lor, se văzură şi câteva bliţuri.
— Următorul ministru al Justiţiei, anunţă Katrine.
Era ca şi cum se despărţeau apele în faţa lui Mikael şi a Ullei Bellman, în timp ce înaintau braţ la braţ. Zâmbeau amândoi, însă Rakel nu credea că
Ulla zâmbeşte cu adevărat. Poate că nu era ea genul care zâmbeşte. Sau poate că Ulla Bellman fusese fata aia splendidă şi sfioasă care învăţase că
un zâmbet exagerat nu atrage decât o nedorită atenţie şi că o faţadă mai
438
rece îţi face viaţa mai uşoară. Dacă aşa stăteau lucrurile, atunci Rakel nu se putea abţine să se întrebe cum avea să facă faţă mai departe situaţiei de-a fi soţia unui ministru.
Mikael Bellman se opri lângă ei, când un microfon îi apăru în faţă şi răsună puternic o întrebare.
— Ah, eu mă aflu aici doar ca să-l celebrez pe unul dintre cei care au pus umărul alături de noi în rezolvarea cazului vampiristului, răspunse el în engleză. Dr. Smith este cel cu care ar trebui să vorbiţi astăzi.
Însă Bellman făcu aşa cum i se ceruse şi adoptă imediat postura potrivită pentru poze, în timp ce fotografii îşi strigau cerinţele.
