— Lenny trebuie să fi ştiut cum să şteargă e-mailuri cum trebuie. De ce n-a făcut-o?
Tord ridică din umerii săi laţi.
— Pentru că ştia că la momentul în care vom pune mâna pe computerul său, jocul se va fi terminat pentru el.
Harry încuviinţă.
— Poate că Lenny a ştiut de la început că într-o bună zi războiul dus de el din buncăr urmează să fie pierdut. Şi că atunci va fi timpul să-şi tragă un glonţ în cap.
— Poate.
Tord se uită la ceas.
— Mai e şi altceva?
— Ştii ce e stilometria?
— Da. Analiza variaţiilor stilului de scris. S-au făcut o groază de cercetări în domeniul stilometriei de când cu scandalul Enron. Mai multe sute de mii de e-mailuri au fost făcute publice, astfel încât cercetătorii să
vadă dacă pot identifica expeditorii. Au înregistrat o rată de precizie de 80-90%.
După ce Tord plecă, Harry apelă biroul reporterilor specializaţi în omucideri al VG.
— Harry Hole. Pot vorbi cu Mona Daa?
— De mult nu ne-am mai auzit, Harry.
Harry recunoscu vocea unuia dintre reporterii mai în vârstă.
— Ai fi putut da de ea, însă Mona a dispărut acum câteva zile.
— A dispărut?
— Am primit un mesaj care spunea că îşi ia câteva zile libere şi că avea să-şi închidă telefonul. O mişcare bună, probabil, căci fata aia a muncit din greu în ultimul an, însă redactorul-şef e supărat că nu l-a întrebat, ci doar a trimis un mesaj scurt şi pur şi simplu a dispărut. Copiii din ziua de azi, Harry. Te mai pot ajuta cu ceva?
— Nu, mersi! răspunse Harry, apoi închise şi se uită la telefon înainte de a-l face să alunece înapoi în buzunar.
Până la 11:15, Bjørn Holm găsise deja numele celui care importase
429
Rugerul Redhawk în Norvegia, un marinar din Farsund. Iar la 11:30, Harry vorbea cu fiica acestuia la telefon. Aceasta îşi amintea de Redhawk pentru că scăpase revolverul acela greu, de mai bine de un kilogram, pe unghia degetului mare al piciorului tatălui ei când era mică, însă nu ştia unde dispăruse.
— Tata s-a mutat la Oslo când s-a pensionat, ca să fie mai aproape de noi, copiii. Însă spre final s-a îmbolnăvit şi a început să facă nişte chestii mai ciudate. A început să dea multe din lucrurile sale, cum am descoperit după aceea, la dezbaterea succesiunii. Revolverul nu l-am mai văzut niciodată, deci e posibil să-l fi dat.
— Dar nu ştii cui?
— Nu.
— Ai spus că era bolnav. Presupun că asta i-a provocat moartea?
— Nu, a murit de pneumonie. Rapid şi relativ lipsit de dureri, slavă
Domnului!
— Înţeleg. Şi care a fost cealaltă boală şi cine i-a fost doctor?
— Păi, cam asta a fost, şi-a dat seama că nu se simte foarte bine, însă
tata s-a considerat mereu un marinar mare şi puternic. Presupun că trăia cu impresia că-i jenant, aşa că a ţinut totul secret, atât ce era în neregulă
cu el, cât şi la ce doctor mergea. Abia la înmormântarea lui am aflat de la un vechi prieten căruia i se confesase.
— Dar crezi că prietenul acela ştie cine a fost doctorul tatălui tău?
— Greu de crezut; tata a pomenit doar de boală, fără alte amănunte.
— Şi ce boală a avut?
Harry îşi notă totul. Cuvânt cu cuvânt. Un termen grecesc mai degrabă
izolat în multitudinea de termeni cu rezonanţă latină din lumea medicinei.
— Mersi! adăugă el.
430
