— Sunt sigur că-i corect, Harry.
— Voi reveni la asta, dar lasă-mă mai întâi să lămuresc un mister.
Katrine se îndreptă în scaun. Nu ştia ce se petrece, însă-l ştia pe Harry şi simţea vibraţia acelui mârâit inaudibil, pe o frecvenţă joasă, din glasul lui.
— Când Valentin Gjertsen intră la tine în hambar la miezul nopţii, el cântăreşte 74,7 kilograme, continuă Harry. Însă când pleacă, el cântăreşte 73,2 kilograme, potrivit camerei de supraveghere. Exact cu un kilogram şi jumătate mai puţin, preciză Harry, făcând un gest cu mâna. Explicaţia evidentă este, fireşte, că diferenţa de greutate este sângele pierdut la tine în birou.
Katrine auzi tusea discretă, dar nerăbdătoare a preşedintelui juriului.
— Însă mi-am dat seama de ceva, adăugă Harry. Uitaserăm de revolver! Cel pe care Valentin îl avusese la el şi care se afla tot în birou când el a plecat de-acolo. Un Ruger Redhawk cântăreşte în jur de 1,2
kilograme. Aşadar, pentru ca cifrele să se potrivească, Valentin nu pierduse decât 0,3 kilograme de sânge…
— Hole, interveni preşedintele juriului. Dacă ai totuşi o întrebare pentru candidatul de faţă…
445
— Mai întâi una pentru un expert în sânge, răspunse Harry, apoi se întoarse cu faţa spre public. Medic specialist John Steffens, eşti hematolog şi s-a întâmplat să fii de serviciu când Penelope Rasch a fost adusă la spital…
John Steffens simţi cum fruntea i se acoperă toată de sudoare când percepu toate privirile îndreptându-se spre el. La fel cum se uitaseră la el când era în boxa martorilor şi le explicase tuturor cum îi murise soţia. Cum fusese înjunghiată şi cum efectiv sângerase până la moarte în braţele sale.
Toate acele priviri, la fel ca acum. Privirea lui Anders, acum, ca şi atunci.
Înghiţi în sec.
— Da, am fost.
— Iar atunci ai demonstrat că ai un ochi foarte bun la estimarea cantităţilor de sânge. Bazându-te pe imaginea de la locul faptei, ai apreciat cantitatea de sânge pe care o pierduse femeia la un litru şi jumătate.
— Da.
Harry scoase o poză din buzunarul sacoului şi-o ridică.
— Şi, pornind de la această poză din biroul lui Hallstein Smith, pe care ţi-a arătat-o unul dintre paramedici, ai apreciat cantitatea de sânge tot la un litru şi jumătate. Cu alte cuvinte, un kilogram şi jumătate. Corect?
Steffens înghiţi în sec. Ştia că Anders se uita la el din spate.
— Corect. Cu un decilitru sau doi în plus sau în minus.
— Ca să fim clari, e posibil să se ridice cineva de jos şi să scape chiar dacă a pierdut un litru şi jumătate de sânge?
— Diferă de la individ la individ, dar da, dacă persoana respectivă are fizicul şi determinarea necesare.
— Ceea ce duce la întrebarea mea foarte simplă, continuă Harry.
Steffens simţi o broboană de transpiraţie scurgându-i-se pe frunte.
Harry se întoarse iar cu faţa spre podium.
— Cum vine asta, Smith?
Katrine icni. Tăcerea care se aşternu apoi semăna cu o greutate fizică în sală.
— Va trebui să sar peste ea, Harry, pentru că nu ştiu, răspunse Smith.
Sper că asta nu înseamnă că îmi risc doctoratul, dar în apărarea mea aş
446
vrea să subliniez că întrebarea nu se încadrează în subiectul disertaţiei mele.
Zâmbi, dar de această dată nu mai râse nimeni, apoi continuă:
— Însă se încadrează în parametrii unei anchete poliţieneşti, poate c-ar trebui să răspunzi tu însuţi la ea, Harry?
— Prea bine, replică Harry şi inspiră adânc.
Nu! se gândi Katrine, ţinându-şi respiraţia.
— Valentin Gjertsen nu avea revolverul când a ajuns acolo. Acesta era deja în biroul tău.
— Poftim?
Hohotul de râs al lui Smith răsună precum ţipătul unei păsări singuratice în amfiteatru.
