Taxatoarea, după ce rupe nişte bilete, dă să continue, dar sunt grăbit şi obligat să cobor. ÎI invidiez pe Leon Daudet care povesteşte cum, prins de farmecul sintaxei folosite în conversaţiile populare, urmărea adesea pe străzile Parisului, pînă departe, grupuri sau perechi vorbind pitoresc şi miezos.
- Mircea Eliade în O fotografie vedic de 14 ani (bucată la fel de importantă
pentru sufletul românesc şi puterea sa transfiguratorie ca şi Luceafărul, Legenda Meşterului Mano/e şi Mioriţa):
383
„Simţi că prietenul nostru a început să se transfigureze, că, are Spiritul universal în el. Dar procesul de transfigurare nu e terminat. Pentru că, vedeţi, nu izbuteşte să exprime misterele. Şi atunci, la ce e bună limba universală, limba aceasta americană, dacă nu poate exprima misterele? "
- Erezie este a spune ca Zola: dacă te iartă Hristos nu te va ierta Dumnezeu Tatăl.
Dar erezie este şi a spune ca teologii morţii lui Dumnezeu: Dumnezeu a murit, numai Hristos este.
Căci Hristos tot la Tatăl ne duce; numai El este poarta, El este singurul Mijlocitor, dar în final tot la Tatăl ajunge, ajungem.
Textele, mai ales în Evanghelia Sf. loan, sunt numeroase şi concludente (5, 43; 6, 38; 7, 16 şi 29;' 8; 16, 28; 17, 8): „Eu am venit în numele Tatălui Meu...";
„Pentru că M-am coborît din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine...'"; „învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis...";
„Căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine..."; „Pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Tatăl, care M-a trimis pe Mine..."; „Veţi cunoaşte că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl aşa vorbesc..."; „Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu..."
Textul esenţial este însă la 10, 9: „Eu sunt aşa; de va intra cineva prin Mine se va mîntui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla".
De ce spune Domnul „şi va ieşi"? Pentru a ne arăta că nu poate fi izolat de Tatăl şi de Duhul Sfint. La Sf. Treime ajungem numai prin Hristos, dar la Sf.
Treime suntem chemaţi să ajungem la sfirşit.
Teologii care se opresc la Hristos, se fac aşadar vinovaţi de erezie, ei pierd din vedere existenţa Treimii pe care vor s-o despartă cu toate că ştiu prea bine ca e una şi nedespărţită.
1934
Conversaţie cu Manole (e şi Anetta prezentă; zîmbeşte şi ascultă): cum putem ieşi dintr-o dilemă inextricabilă?
Mi-1 citează pe Keyserling (deşi nu-1 suferă): „Supravieţuitorii au fost aceia care au ştiut şi au vait să-şi asume un risc în plus."
E străvechea şi profund echitabila lege a beneficiului legat de risc: numai investind în plus, riscînd, eşti îndreptăţit a cîştiga. Prudenţii pierd. Există legi în toate domeniile. Domeniul dilemelor tragice şi le are pe ale lui. Principala e legea „riscul în plus", un fel de lege a plus valorii, 384
a caprei în odaie, a voitului adaos, a ieşirii printr-un act de nebunie (singura soluţie după La Rochefoucauld pentru unele situaţii).
Anetta, ducîndu-se la o şedinţă literară, a citit în pauză un afiş: Bufet pentru publicul consumator, i s-a părut însă în prima clipă că stă scris: pentru publicul conservator. îi povesteşte lui Manole confuzia ei. Manole rîde cu poftă. Anetta se înclină uşor: se simte gratificată.
— Esteticienilor puri să le dea de gîndit aforismul lui Vauve-nargues: „Ca să ai gust trebuie să ai suflet."
- Jules Romains (Le vin blanc de la Vilktte): Dacă n-ar fi Dumnezeu, le-ar reveni drepţilor onorabila sarcină de a-1 înlocui.
L965
Cu Al. Pal.: Hristos a venit în primul rînd ca să ne scandalizeze; să aducă
foc şi dezbinare; să laude pe Măria care stă degeaba şi s-o certe pe Marta care nu-şi vede capul de atîta muncă; să se ferească de neîntinaţii farisei şi să caute dinadins tovărăşia hoţilor şi a tufelor; să nu piardă nici un prilej de a călca sfinţenia Sîmbetei; să ne scuture, zgîlţîie, ameţească, scoată din ţîţîni, din prejudecăţile cele mai onorabile şi ancestrale, din raţionamentele cele mai impecabile, din obiceiurile cele mai sancţionate de obşte, din adîncurile noastre cele mai stratificate; să ne ardă cu sabia înroşită în foc. Pentru ca să ne poată trezi la ceva nou, la ceva cu totul nou, neaşteptat şi nebănuit: la libertate şi milă.
Scoţîndu-ne de sub lege şi din păcat, nu la o biată moralistă de virtute ne cheamă, ci la deplina libertate, la condiţia de onoare. Şi totodată, cum zice Fericitul Augustin, răpindu-ne îngrijorării căreia îi cedase Marta, ne duce la Bucurie.
(„Marta trebăluia, iar Măria benchetuia.")
De la condiţia de sclav trecem la aceea de om liber. De la trudă şi agitaţie la linişte şi la ospăţ.
La onoare ne invită creştinismul, nu la onoarea de comandă şi ceremonie, ci la neînfricata asumare a calităţii de om înzestrat cu duh divin. Noblesse oblige.
Frica n-are ce căuta în domeniul spiritului, nici meschinăria. Frica nu poate fi un atribut al spiritului liber.
- Nici idealismul nu e o chezăşie, dacă ideei. nu e subordonată lui Dumnezeu.
Drieu La Rochelle: „Ideea e ahtiată de sînge."
Ideea poate fi tot atît de însetată de sînge ca şi zeii revoluţiei franceze din titlul căiţii lui Anatole France.
385
Nici cele mai înalte şi nobile idei nu fac excepţie, dimpotrivă. Numai Fiul, după tnip, al celui ce a spus „Izbăveşte-mă de vărsarea de sînge, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele" îi poate feri şi pe intelectuali şi pe idealişti de logica
ispită a folosirii oricăror mijloace pentru realizarea scopului (măreţ, desigur) şi de atracţia sîngelui menit să compenseze uscata lor viaţă şi bicisnicul lor trup.
1945
Filmul sovietic Trenul pleacă spre răsărit. Dans, cîntec umor. Pentru cine a crezut în revoluţia socială (şi mă gîndesc la Bellu Z., la Siren Rab., la Germania D., la Tr. în primul rînd), o singură soluţie: sinuciderea.
Atîţia ani de închisoare, ocnă, exil şi deportare în Siberia, atîtea suferinţe, jertfe şi nădejdi (principesa Alexandrina Kolontay: să ne culcăm devreme, tovarăşi, miine începe o lume nouă) pentru a se ajunge unde? La formele cele mai abjecte ale operetei americane, la treptele cele mai de jos ale amuzamentului mic-burghez, la banalităţile cele mai sfişietoare ale repertoriului revuistic. Mult sub nivelul spectacolelor de la „Mama": Titi Mihăilescu şi Violetta lonescu (aceştia lipsiţi, sărmanii de ei, de orice veleităţi mondial înnoitoare).
