- Propoziţia lui C. G. Jung, „Nostalgia luminii e nostalgia conştiinţei", o interpretez în sensul afirmaţiei că prostia nu are nimic de a face cu doctrina creştină.
Lumina nu este numai Beatitudine ci şi înţelegere, în contrast cu prostia din care face o netrebnică armă diavolească.
269
- Aparent paradoxalei constatări a lui Bettex că incultului îi este îngăduit să
nu creadă, savantului însă nu, îi vin în sprijin cuvintele lui Newton: „Corpurile, recunosc, stau unele faţă de altele ca şi cum s-ar atrage; dacă se atrag într-adevăr nu ştiu şi nici nu mă pricep a spune cum s-ar putea atrage."
- Totul în felul cum s-au petrecut lucrurile cu mine din clipa în care am trecut pragul Securităţii şi pînă în ziua mirungerii îmi dovedeşte cu prisosinţă, cu simplitate, existenţa şi posibilitatea minimilor.
Cred în minuni ca şi în legile elementare ale fizicii şi aritmeticii. Primul efect al credinţei este acceptarea minunilor (ceea ce nu contrazice respectul datorat legilor de funcţionare a universului, statornicite de Dumnezeu).
Bettex: „Cine se apropie de tatăl tuturor sufletelor prin pocăinţă, prin lepădare de sine sau prin nigăciune stăruitoare şi plină de căldură se ridică
treptat, treptat pînă la acele lumi unde minunea este la ea acasă; a cărui privire este totdeauna îndreptată numai către pămînt şi umblă numai după avuţii şi plăceri, acela din ce în ce devine mai orb pentru lucrurile înalte; simţul, această
faţă a spiritului, se zbîrceşte şi în cele din urmă piere de tot, pînă cînd el nu mai vede în ce este adînc şi măreţ, în tot ce este adevărat şi frumos decît numai mofturi şi înşelăciune."
Dracul, încheind contractul faustian, cîştiga pe toate tablourile, nu numai că
va avea sufletul, dar şi lumescul i-1 otrăveşte omului păcălit, i-1 corupe, i-l terfeleşte, i-1 întunecă, i-1 devalorizează în bani mărunţi. (Nu greşesc, nu
„cobor" şi eu folosind un limbaj atît de comercial? Nu, acesta-i terenul, am intrat în uliţa cămătarilor.)
- Citirea atentă a capitolului 17 din Evanghelia lui loan dezminte pe cei pe care lumea aceasta îi plictiseşte precum şi pe cei care se dezinteresează de treburile ei.
Domnul, în rugăciunea pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi
credincioşii, nu se roagă pentru scoaterea oamenilor din lume (versetul 15), ci spune cu totul altceva; că nici El, nici credincioşii Lui nu ţin de lume, de spiritul ei viclean (versetul 16).
Aşa fiind, conducătorii popoarelor şi ai treburilor obşteşti n-au dreptul să nu se străduiască din răsputeri a face viaţa oamenilor mai bună şi funcţionarea aparatelor administrative mai eficientă: (Idem Pavel la Colos. 3, 22: „Orice lucraţi, lucraţi din toată inima ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni.'") tar indivizii nu sunt, sub cuvînt de credinţă, îndrituiţi a încerca faţă de viaţă
simţăminte de plictiseală şi faţă de semenii lor simţăminte de nepăsare. Nu sunt
din lume, dar sunt în lume şi atîta vreme cit sunt pe acest pămînt datori sunt a-1
îngriji în toate felurile.
270
Dezinteresarea este o erezie izvorîtă din cu totul greşita interpretare a capitolului 17 de la Ioan, iar plictiseala este un păcat a cănii obîrşie se află în lipsa de iubire faţă de creaţiune.
în sensul acesta nu socotesc deloc drept hulitoare versurile lui Jacques Prevert (lăsînd fireşte, cu înţelegere, la o parte tonul şugubăţ al poetului satiric şi forma neconfomiistă a unui intelectual din zilele noastre): Notrc pere qui etes aux Cieux
Resiez-y
Et notts nous resterons sur la terre
Qui est quelquefois si jolie
Cum de-am putea crede (raportîndu-ne şi la Luca, 16) că Dumnezeul ceresc îşi pune nădejdea în nişte fiinţe care n-au fost măcar în stare să aibă grijă de lumea pe care le-a dat-o?
Cît despre versurile aceluiaşi Prevert:
...ceux qui crevent d'ennui Ie dimanche
apres-midi parce qu 'ils
voient veirir le hindi
et le mardi el le mercredi et le jeudi
et le vcndredi et le samedi
et le dimanche apres midih
le socotesc absolut ortodoxe şi exprimînd o sănătoasă repulsie faţă de nenorociţii care nu gusta minunatul dar pe care ni 1-a făcut Dumnezeu: viaţa; faţă de orbii şi neputincioşii care nu se pot bucura, fiindcă nu vor, de priveliştea frumuseţilor fără număr ale lumii create.
Catehismul episcopilor catolici olandezi: Dar viaţa însăşi este, ea, o minune care-ţi poate tăia răsuflarea.
Plictiseală? Nepăsare? înseamnă că te opreşti în drum. Creştinul nu se opreşte. Pentru el sunt valabile puternicele cuvinte ale lui Malraux: „Totul e semm. A merge de la semn la realitate semnificată înseamnă să adînceşti lumea, să mergi către Dumnezeu."" (Lumea ca multitudine de sensuri ce trebuie dezvăluite, destăinuite; şi dezbărate de scoriile neghiobiilor şi răutăţilor noastre.) Ioan, 17 ne cere altceva: să renunţăm la păcătoşenie. Numai că într-atîta suntem legaţi de ea încît ne place a o confunda cu lumea şi a socoti că tară de păcat lumea nu mai are nici un haz.
271
- Mă rog, cam acelaşi lucru a spus, în limbaj neconvenţional, şi Felicien Mareeau: ..Nu suntem în lume ca să mergem la cinema. Trebuie să ai de lucru, să
cauţi, să agoniseşti..."
