Aha! în Bhagavad Gita lucrurile nu-s luate uşuratic, iar principiul egalităţii este examinat mai de aprope. Şi nu cumva par a se referi la o „şcoală", pe care o ştiu şi eu, versurile acestea :
„Făpturile demonice nu ştiu nici să progreseze nici să se oprească, în ele nu există nici curăţie, nici regulă de purtare, nici adevăr;
- Lumea, spun, este tară adevăr, iară bază, fără stăpîn; născută fără
înlănţuire cauzală, avînd capriciul drept temei; ce altceva?
- Sprijinindu-se pe sistemul acesta, sufletele acestea pierdute, minţile acestea slabe
stăpînesc lumea prin fapte de cruzime şi sunt hotărîţi s-o distrugă.
- Dedaţi dorinţelor ce nu pot fi îndeplinite, plini de făţărnicie, mîndrie şi dispreţ
iau din cauza tulburării minţii apucături rele, iscă deprinderi josnice.
- Cuprinşi de nenumărate griji ce şfirşesc odată cu moartea, avînd mai presus de toate dorinţele şi bucuria cărnii, sunt încredinţaţi că asta e totul"?
..Slavei lui Dumnezeu este să ascundă lucrurile, iar mărimea împăraţilor este să le scoată la lumină. "
Pilde 25, 2
- întreabă. Cere. Bate. îndrăzneşte. Nu te teme. Nu te spăimînta. Stăruie.
Năvăleşte. Fii treaz. Fii întreg la minte.
Tot atîtea îndemnuri care cu prisosinţă arată că nu se cuvine să fim proşti!
Dovadă e însuşi faptul că Dumnezeu e un Dumnezeu ascuns, că trebuie să-1
aflăm, să-1 descoperim; că lumea Lui trebuie s-o putem descifra. Nimic nu ne e dat mură-n gură, natura e complicată şi dialectică, dincolo de complicaţii şi dialectică ni se cere s-o desluşim; sensurile ei stau dincolo de realitatea imediată.
O vastă cimilitură în care numai o minte întreagă se poate descurca. Şi pînă la urmă, în acest rebus, îl găsim pe Dumnezeu ascuns - unde? în locul cel mai puţin probabil fiindcă era cel mai evident - unde nu ne-am fi gîndit, ca în Scrisoarea lui Poe - înlăuntrul inimii noastre!
Le pur cnnui de vi\re °
Paul VaHry
262
- Camera bine închisă a lui Satire nu conţine nici cazane cu apă clocotindă şi
pucioasă, nici furci, nici ţepi. Iar băiatul de serviciu al hotelului-iad le atrage noilor veniţi atenţia asupra faptului că, aştep-tîndu-se a găsi acolo obiecte de tortură şi draci cu picioare despicate, dau dovadă de concepţii învechite, romantice.
De asemeni celulele de anchetă şi detenţie nu se cer neapărat prevăzute cu o instrumentaţie specială. Ce minunat loc de reculegere s-ar zice că e o cămăruţă
la Securitate; o chilioară: un pat (un paralelipiped de piatră acoperit cu o saltea de paie), o pătură frumos împăturită, o măsuţă prinsă în zid, un bec, o tinetă. Cît îi trebuie omului, cum spune Tolstoi. Şi nici o unealtă de tortură: o poate constata orice jurist democrat străin venit în vizită şi control.
Dar în cămăruţa cu pardosea de piatră şi zugrăvită în două culori (cafeniu închis şi verde spălăcit) tortura nu e mai puţin la ea acasă ca în beciurile inchiziţiei şi gestapoului sau în taberele Pieilor Roşii. Fără nici o unealtă? Fără.
Fără apă clocotită, roţi, lanţuri, fiare înroşite, sfredele? Fără.
Cine se miră să încerce a sta şaptesprezece ore, zi de zi, timp de un an —
termenul e experimental — fără a se putea sprijini cu spatele măcar o clipă de un perete sau de o spetează. (Pătura aceea frumos şi savant împăturită şi lipită de perete trădează cea mai mică încălcare a regulamentului: nu e voie să şezi decît la marginea „patului"; în dreptul vizetei - ochiul gardianului la fiecare douăzeci de secunde şi, dacă bănuieşte, mai des.)
Cine se miră să încerce a dormi numai cu faţa în sus şi obrazul neacoperit sub un bec de o mie de lumini. Dacă reţinutul se întoarce la dreapta sau la stînga, în timpul somnului, e deşteptat; dacă-şi bagă mîinile sub plapumă e deşteptat; dacă sforăie, e deşteptat.
Cine se miră să încerce a sta douăzeci şi patru de ore în picioare sau a se plimba în cerc pînă cade jos; ori, pur şi simplu, să petreacă un an pe cîţiva metri pătraţi în frig pătrunzător şi în căldură zăpuşitoare, avînd drept unică
perspectivă de schimbare să fie scos cu ochelari negri la „plimbare" într-un ţarc cît o palmă, unde e singur între patru pereţi de beton şi supus aceleiaşi supravegheri de fiecare clipă.
(în ţarcul unde eram dus se vedea un capăt de ramură cu două-trei frunze.
Dincolo de beton şi sînna ghimpată, rezumau tot neaşteptatul lumii lui Dumnezeu.)
Cine se miră să încerce a-şi lega bine ochii şi a merge orbecăind. E mai uşor decît a păşi pe întortocheate coridoare, tras de un gardian, zorit şi supărat.
263
Tortura Iară imelie. prin aşezarea faţă-n faţă, în vid, a două entităţi: omul şi timpul pur. Tortura prin Timp. Omul şi Timpul, nimic altceva: umple-1! Tortura prin speranţă a lui Yilliers de l'lsle Adam; iai aici tortura prin timp şi mister. Nu ştii ce e în junii tău cînd te duce cu ochelarii negri, nu ştii de unde vin ţipete stişietoare (muzică concretă pe discuri, de cele mai multe ori), nu ştii cit e ceasul (pe ţărani ii lasă indiferenţi). Picătura chinezească a căutării care la fiecare douăzeci de secunde te cercetează. Timpul, unealtă invizibilă care nu lasă urme, mai puţin chiar decît bastonul de cauciuc. Timpul, danii cel mai de preţ; şi duşmanul cel mai necruţător cînd e izolat şi abstract, cînd nu mai e decît clopot de vid în care persistă a vieţui numai, neliniştea, nesiguranţa, închipuirea
dezlănţuită.
Concluzia practică'.' Una cunosc: să-şi umple tot omul memoria cu fapte bune ca să aibă cu ce se obloji şi mîngîia. Ele, singure, pot îndulci scurgerea lentă
şi rece a timpului pur.
- De partea opusă a torturii prin timp stă tortura convieţuirii cu o sută de oameni într-o încăpere de 20 mp. Adevăratul nume al acesteia e tortura prin balamuc, deoarece omul în condiţii excepţionale de presiune se sminteşte.
