Hristos Mîntuitorul, Unul din Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, e altceva.
Pe El nimic nu-1 dovedeşte în sens judiciar, nu-1 dezvăluie prin logică; e în afara logicii sistemului; e neaşteptatul, paradoxul; la El ajungem prin liberă şi zie-socotită credinţă. El şi năruie totodată orice explicaţie strict materială, în care nu încape. „Cred întru Tine, dar mă rog Ţie întăreşte credinţa mea. Te iubesc, dar mă rog Ţie sporeşte dragostea mea..."
259
1971
Malraux la nevenirea lui [uda la picioarele Crucii se gîndeşte, cind scrie, că
nici Chateaubriand nu s-a dus la Sf. Elena.
- Ce ne-au prevestit Saint-Simon şi saint-simoniştii, societatea industrială
In care-şi puneau toată nădejdea, s-a realizat.
Apologul, desigur, e genial ca proorocire; dar e şi stupid, pierzînd din vedere că a doua zi după ce regele, tratele regelui, prinţii, miniştrii, conţii, episcopii şi prefecţii vor fi pierit, prima grijă a muncitorilor, inginerilor şi altor
„industriaşi" va fi să aleagă alţi „paraziţi" - nu aceiaşi (cu toate că...) - dar în orice caz alte personaje tot „politice", „statale"', „ceremonioase".
Noua zeitate a societăţii industriale a descoperit-o Brice Parain, e preţul de cost, nu alta. Dacă demnitatea individuală a omului s-a pierdut fără urmă, efectul nu e un rezultat al barbariei, ori o ignoranţă, o cruzime stupidă, ci un mod de a fi al civilizaţiei industriale. Organizarea industrială este rezultatul unei concepţii transcendentale al cărei sediu nu se află în individ, ci în colectivitate.
„Este evident că civilizaţia industrială impune dictatura... //; cele din urmă
totul tine de preţul de cost... nici măcar nu domnesc inginerii ori directorii ori administratorii, ci preţul de cost, iar toţi guvernanţii nu-s decît slugile lui."
- în sprijinul tezei din Doktor Faustus (că muzica dodecafonală a lui Arnold Schonberg e demonică întrucît se întemeiază pe armonii altele decît cele receptate cu plăcere de organele auditive create de natură şi încearcă să edifice o altă lume unde serii arbitrare înlocuiesc melodiile) scrie Emest Ansermet.
Timpul muzical nu e o „viteză", măsura şi-o trage nu din timp, ci din cadenţă, iar durata noastră psihică este ondulatorie. între duratele noastre psihice şi momentele energetice muzicale relaţia nu poate fi decît continuă şi curbă.
Doar fraza melodică dispune de curbură şi de arcul logaritmic, mijloacele unei receptări ondulatorii sunt impuse de psihologia noastră.
Nu-i oare la fel în artele plastice?
Arta e concentrare a vieţii (definiţia lui Balzac), transcendare şi transfigurare, dar nu poate fi revoltă împotriva armoniilor fundamentale: pe acestea, dimpotrivă, ni le apropie, ni le intensifică, ni le dezvăluie.
- Nu de aripi are nevoie spiritul omenesc, spune Bacon, ci de plumb. Cu prea mare uşurinţă se avîntă în cele mai înalte abstracţiuni pier/înd orice contact cu omenescul şi realitatea.
260
- Definiţii ale artei, dovedind că arta nu-i, cum cred unii, demonică.
„Scrisul e o formă a rugăciunii" (Kafka).
„Scrisul ca şi dragostea e poezie" (Arghezi).
„A picta vise şi a căuta absolutul. Obiectele sunt numai idei simplificate"'
(Gauguin).
„Rostirea tainei prin taine" (Kandinsky).
„Limbajul desenului reîmprospătează ideea paradisului şi culorile străvechiului tablou" (Hugo Ball).
- Bucuria de a trăi, caracteristică a creştinismului.
Marcel Jouhandeau: „Faptul că viaţa-i o sărbătoare i-a scandalizat pe unii.
Dacă au ales să fie nefericiţi, treaba lor... Deşi am parte de toate grijile, toate necazurile, toate dezamăgirile, nimeni nu află nimic, nici măcar eu."
Asta-i curată isihie şi fidelă ascultare a cuvintelor domneşti: Dacă vrei să-mi urmezi Mie, ieşi clin tine.
- Doctrinele vitaliste, toate, orice nume ar purta după pretextele economice ori doctrinare în numele cărora au pus mina pe putere, sunt vizate de Denis de Rougemont: scopul lor nu e de a desfiinţa zeii, ci de a le înşfăca puterea divinizînd-o pe acest pămînt.
(„Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios întru asemănarea
chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al tîrîtoarelor... ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii..." Rom. 7, 23-25)
- închisoarea ca şcoală de adevăr.
Oscar Wilde: „Viaţa de închisoare te ajută sa vezi oamenii şi lucrurile aşa cum sunt în adevăr... Cei de afară se lasă amăgiţi de iluziile unei "vieţi mereu sechimbătoare. Se mişcă odată cu viaţa şi contribuie la irealitatea ei."
BUGHl MAMBO RAG
-.pe urinele panterei Baghem... pînă la urmă şi generalul Fini, autorul Epignozei, a renunţat la spiritismul dumneavoastră... cea mai hună miere fiind cea de salcîm... fanerogamclc... îi spune Marcellus lui Dcmctrios...
261
1971
