(Luca 8, 8: Cine are urechi de auzit să audă.) 1967

Admirabilul Athenagora, patriarhul întîlnirii de la Ierusalim şi al sărutului de la Istambul - al ecumenismului faţă de care m-am legat să-i fiu fidel - îi spune lui Olivier Clement că merge spre Hristos pentru că îl iubeşte şi „nu e silit de nimic", pentru că Hristos - care a refuzat să coboare de pe cruce şi să prefacă

pîinile în pietre - e tot una cu libertatea.

Hristos ne dă libertatea (Ioan 8, 32: „iar adevărul vă va face liberi") şi fericirea sub forma de reţetă practică de uz cotidian.

Cine-şi repetă mereu maxima lui Kierkegaard: „Contrariul păcatalui este libertatea" şi cine ştie că libertatea este bunul suprem înţelege ce poate însemna creştinismul.

Nu-i reproşez lui Giono că a îndemnat la cedare în faţa răului în numele superiorităţii vieţii asupra morţii. îi obiectez că a trecut cu vederea peste alt adevăr: că viaţa - desigur infinit superioară morţii - nu este nici ea bunul suprem dacă nu e însoţită de calitatea-i ab initio consubstanţială, adică de libertate. Cînd Benda spune că bunul suprem al omului nu e viaţa, ci libertatea, el enunţă un adevăr de care Giono n-a vrut să ţină seama. Benda e un scriitor care nu se compară cu Giono. Dar dacă adevărul poate ieşi din gura copiilor şi a săracilor cu duhul, de ce n-ar putea veni şi de la autorii cu o frază mai puţin pitorească?

- La urma urmei, Pascal ne îndeamnă să pariem.

Bine.

Dar dacă?...

315

Dar dacă e aşa cum presupune Renan: s-ar putea ca realitatea să fie trista?

Dar dacă s-ar adeveri coşmarul lui Jean-Paul: în catedrala pustie, sub orologiul pe al cărui cadran fără ace au încremenit cifrele veşniciei, Shakespeare dă de veste moliilor că nu există Dumnezeu'?

Dar dacă universul, cum a crezut J.B.S. Haldane, nu e doar mai ciudat decît gîndim noi, ci mai ciudat decît putem gîndi?

Atunci - cu atît mai rău pentru natură şi univers. îmi repet cuvintele abatelui Valensin.

(De fapt, e numai o iluzie: cei de mai sus se referă la universul corupt,

singurul prins de simţuri şi de concepte.)

- Smerit, da, cel care afirmă adevărul. Dar nu întrucît afirmă adevărul.

Proclamarea adevărului e mereu solemnă pentru că adevărul e solemn.

Cine se ruşinează să mărturisească pe Hristos va fi ruşinat la Judecată.

Hristos e Adevărul.

Mărturisirea adevărului e un act ce se face numai solenmiler.

- Buddha, ieşind din palat, a văzut moartea, boala, foamea, sărăcia. Acestea toate ţin, într-o oarecare măsură, de fire. Ura dezlănţuită şi predicată, nebunia, tortura nu le-a întîlnit. Secolul al XX-lea a văzut, în afară de calamităţi, toate fumurile iadului şi demenţei, a văzut că iadul poate fi, că e în orice clipă gata să

treacă de la virtualitate la închegare. Abisul, situaţiile limită şi angoasa ieşită-n stradă şi postată pe la colţuri au arătat omului de rînd al secolului al XX-lea că

diavolul există şi că e aproape de el. Prin urmare secolul al XX-lea e cel mai pregătit să devină creştin.

- Creştinismul nu e prostie mieroasă. Prinţul Mîşchin — idiotul — numai prost nu e. Pe toate le ştie, pe toţi îi înţelege, cunoaşte răul ca puţin alţii. Dar dintr-însul nu trage concluzia cinismului, iresponsabilităţii şi deznădejdii, ci deduce soluţia bunătăţii, apărării dreptăţii altora şi smeririi eului - întreita soluţie creştină. Singura posibilă, dacă avem niţică minte şi privim realitatea în faţă.

1971

în Statele Unite s-au creat biserici ale homosexualilor. Contra. De ce?

în primnul rînd: Hristos nu respinge pe nici unul din cei care vin la El.

Aşadar, nici pe homosexuali.

316

însă, ca şi pe toţi ceilalţi, nu pentm ca să se justifice şi să se confirme în păcat, ci pentm ca să se lase de el.

Hristos n-a respins pe curve şi pe hoţi, dar nu spre a-i binecuvînta în poziţia lor de curve şi de hoţi, ci pentm a-i ajuta să nu mai fie. Greşit ar fi să se creadă că

homosexualilor le-ar asigura un tratament preferenţial, pe ei primindu-i fără ca să

se cureţe şi libereze din robia păcatului lor.

Domnul, din milă şi bunătate, ascultă orice rugăciune; scopul rugăciunii nu este însă întărirea în păcat. Mauriac îi spunea lui Gide: n-are-a-face la ce renunţi, totul este să renunţi; ca atare în cazul homosexualilor problema nu se pune în alţi termeni decît ai înfrînării.

în al doilea rînd: creştinismul este prin esenţă universalist şi ostil oricărei segregaţii. Nu este conform cu spiritul învăţăturii lui Hristos să existe o biserică

pentm albi şi una pentm negri, o biserică pentra femei şi una pentm bărbaţi, o biserică pentm bogaţi şi una pentru săraci, o biserică pentm homosexuali şi una pentm heterosexuali, o biserică pentm intelectuali şi una pentm analfabeţi. Tot astfel, ar fi necreştin şi nu lipsit de ridicol (segregaţia duce spre ridicol) să

fiinţeze biserici speciale pentm hepatici, cardiaci, bolnavi de calculi renali...

Destul că-L rugăm pe Dumnezeu fiecare în limba noastră şi că ne despărţim pe naţionalităţi şi confesiuni, nu mai e nevoie să creăm alte particularisme.

Gherla, iulie

în camerele dinspre şosea, vara, căldura e atît de mare încît gardienii îngăduie deţinuţilor să-şi lepede hainele vărgate şi să stea în chiloţi. Zăpuşala

atingînd în anumite ore intensităţi de neînchipuit, unii se urcă pe paruri, apucă

doi cîte doi un „cearşaf' şi-1 agită spre a încerca să iste o adiere.

Stau cu Marinică P. şi Sile Căt. şi învăţ Cintecul Potirului al lui Crainic.

Pîinea şi Vinul. Ca la Trakl şi la Ignazio Silone. Caracterul atît de simplu al creştinismului întemeiat pe două realităţi, două biete şi-n acelaşi timp splendide realităţi: pîinea şi vinul.

Şi iată, potirul la gură Te-aduce Iisuse Hristoase, Tu, jertfă pe cruce Adapâ-ne, sînge de Sfînt Dumnezeu

Ca bobul în holdă, ca mustu-n ciorchine Eşti totul în toate şi toate prin Tine Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

317

Ca prin minune încep să simt o răcoare, o umezire a gurii arsă de sete (nici la Gherla nu pot bea apa, sălcie); şi o imensă recunoştinţă, niciodată n-am ştiut mai bine ce e smerenia, cît de „săracă" şi „ticăloasă" e condiţia umană.

Gherla, 1961