— Mă, tu, băiatul ăla şchiop!
Mi-am întors capul. Un prizonier care izbutise să se ridice într-o rână îmi făcea semn cu mâna.
M-am apropiat de el.
— Eu te-am chemat. Mi se pare că te cunosc. Nu eşti cumva din Omida?
— De la Omida sunt.
— Băiatul lui nenea Tudor…
— Da.
— Darie…
— Da.
— Nu m-am înşelat! Mă tot uitam la tine, de când m-ai luat din şlep la spinare şi m-ai adus aici, sub şopron.Aici mi se 596
părea că te cunosc… Aici mă îndoiam…
Îi priveam chipul de ceară, barba mare, mustăţile, sprâncenele, ochii stinşi. Nu ştiam de unde să-l iau. Omul văzuse nedumerirea mea. A încercat un zâmbet. N-a izbutit.
— Văd că nu mă cunoşti. M-a schimbat războiul, lagărul…
— Caut să-mi aduc aminte şi nu pot…
— Sunt Dragomir, feciorul cel mai mic al lui TăchiţăGăbunea de la Mândra. Suntem veri buni.
— Nene Dragomire…
I-am mângâiat mâinile cu unghii mari, vinete. Erau aşa de străvezii mâinile, că n-am cutezat să i le ating.
— M-am schimbat într-adevăr mult, Darie?
— Te-ai schimbat, nene Dragomire…
Ultima dată îl văzusem cu trei ani în urmă, la nunta lui.
Pe atunci era ca un brad… înalt… Vânjos… Cu toată
lumina soarelui şi a vieţii în ochi. Aveam acum, în faţa mea, o grămadă de zdrenţe, sub care mai bătea inima…
— Războiul… Lagărul… Nu ştii ce mai e pe la noi, pe la Mândra?… Pe la mine pe-acasă. Nevasta… Copilul…L-am lăsat la pieptul Ioanei…
Nu ştiam nimic. Am minţit.
— Sunt sănătoşi toţi, nene Dragomire. Sunt sănătoşi şi te aşteaptă să te întorci…
O luminiţă a licărit o clipă în ochii sticloşi şi întunecaţi ai omului…
— M-oi face şi eu sănătos şi-oi ajunge acasă, vereDarie…
— Negreşit, nene Dragomire…
Nădejdea îl însufleţeşte. Dar n-are pic de sânge în obraz, sau, dacă are, sângele lui e galben-alburiu ca al celor care, după o lungă bolire, trag să moară…
— Unde ai căzut prizonier, nene Dragomire?
— La Turtucaia… Ce măcel a mai fost şi acolo… Omână
597
de oameni am mai scăpat… Am fost rănit la cap…M-am vindecat… O să mă fac bine…
Pe urmă s-a mirat:
— Ce cauţi pe aici?
— Mă duc la Bucureşti.
— Te întorci?
L-am minţit pentru a doua oară:
— Peste câteva zile.
— Şi te duci la Omida?
