494
— Şi de atunci nu le-aţi mai văzut nici pe fiică-mea, nici pe maică-sa?
— E august, or fi în vacanţă, ca mai toată lumea.
Cine merge cu mobila pe munte, sau cu frigiderul şi saltelele la mare?
Ultima speranţă: să verifice la şcoală. Speranţă neîntemeiată, pentru că
profesorii o lălăie probabil prin cine ştie ce locuri exotice. Pe drumul de întoarcere la Bilbao, Ramuntxo a adus vorba despre posibilitatea de a depune un denunţ. Gorka n-a fost de acord cu el. Să mai aştepte puţin, că
mai mult ca sigur celor două le venise brusc ideea de a-şi petrece vara pe undeva, profitând de vreo ofertă turistică. Oriunde s-ar afla, părea să fi fost o decizie luată spontan.
— Şi de ce nu m-au anunţat?
— Pentru că s-au gândit că o să te opui. Spune adevărul: te-ai fi opus?
— Pentru zilele în care am dreptul să stau cu Amaia, da.
— Vezi?
— Dar cum îţi explici faza cu mobila?
— N-am nicio explicaţie pentru asta, dar cu siguranţă că există una.
Poate că s-au mutat într-un alt apartament din Vitoria. Ştii şi tu că oraşul are cartiere mult mai bune decât cel în care au locuit până acum.
Scrisoarea a ajuns în septembrie. Gorka a fost cel care a luat corespondenţa, spre amiază. Imediat ce a văzut timbrul din Statele Unite, a bănuit ceva foarte rău. Pe spatele plicului apărea doar numele expeditorului. Amaia şi nimic altceva. Nici numele de familie, nici adresa poştală. Pentru că aveau foarte mult de muncă la radio şi în casă plutea mereu o tăcere apăsătoare, Gorka a ales să ascundă scrisoarea de Ramuntxo. Chiar a fost tentat să o distrugă, pentru a-l feri de neplăcerea previzibilă pe care avea să o simtă. Nu i-a spus de scrisoare o săptămână
întreagă. Până la urmă i-a dat-o, prefăcându-se că tocmai o găsise în cutia poştală.
După ce a citit-o, Ramuntxo a dat fuga la baie şi a vomitat, scoţând nişte cuvinte care aduceau mai degrabă cu un soi de vaiete, intercalate cu suspine. Foaia aspră rămăsese aruncată pe covor. Gorka a citit: Aita,
Ama a prins un loc de muncă în Statele Unite, aşa că ne-am mutat aici pentru totdeauna. Plizzz, nu ne căuta. Dacă o să am bani, o să vin eu să te văd după ce o să fiu majoră.
495
Ondo pasa,
Amaia
Fata asta crea probleme până şi de la distanţă. Şi câtă lipsă de iubire ca să spună într-o zi, eu am auzit-o:
— Aita, lasă-mă-n pace, eşti un biet om.
Dar aşa ceva, clar, nu i se poate aminti lui Ramuntxo, pentru că moare de durere. Gorka i-a propus să-şi pună ordine în gânduri sub duş. Apoi, el o să-i facă un masaj aşa cum îi place lui, ştii ce vreau să zic, cu final fericit, chiar dacă în acele momente omul, bietul om, avea chef de orice altceva în afară de plăcere. Gorka a insistat până când Ramuntxo a cedat, zicând că îi era indiferent din moment ce oricum avea de gând să se sinucidă.
— Chiar azi. Încă nu ştiu cum. O să văd eu cum. Dar nu-ţi face griji, pentru că o să mă sinucid departe de aici, ca să nu ai probleme cu poliţia.
Vorbea singur, pe un ton tragic, la duş. Gorka a recitit scrisoarea.
Bucata aia de hârtie emana frig. Şi l-a surprins faptul că era scrisă fără
greşeli de ortografie. La cât de delăsătoare era Amaia la şcoală, trecea clasa la limită, repetase ultimul an. Să fi fost mâna maică-sii? A mirosit, la ce bun?, plicul şi apoi scrisoarea.
Ramuntxo a ieşit din baie pe jumătate ud. Supărarea lui evidentă şi trupul lui gol, sfios, păros şi palid, îl făceau să pară un copil bătrân, neajutorat. S-a întins pe masa de masaj cu faţa în jos, gata să plângă din nou, doar că nu mai avea lacrimi. Aşa că a început iarăşi cu povestea că
avea să se sinucidă chiar azi, departe de casă. Între timp, Gorka îi masa gâtul, umerii, spatele, cu mâini delicate, unse cu ulei.
— N-are niciun rost să depun un denunţ. Sunt sigur că astfel de cazuri nu apar în Codul Penal drept răpire de minori. Maică-sa poate să spună că
locuieşte şi munceşte într-o altă ţară şi că niciodată nu m-a împiedicat să-mi văd fiica. Tot ce am de făcut e să iau un avion din două în două
săptămâni.
— Din câte-mi dau seama, nu e clar unde locuiesc.
— N-o mai întoarce pe toate feţele. Curva aia ordinară a şters-o cu Amaia cât de departe a putut. N-ai observat că nu suporta să mă înţeleg bine cu Amaia?
— Şi dacă scrisoarea e o şmecherie?
— La naiba, Gorka, nu mă lua acum cu fantezii de scriitor. Ăsta nu-i un
496
roman. Asta e realitate pură.
Gorka l-a rugat să se întoarcă. I-a masat pieptul, abdomenul; a insistat la penis, până când a intrat în erecţie, apoi a continuat cu coapsele. I-a spus:
