dimineaţa. Înainte de a ieşi, s-a privit în oglinda din hol. Un îngâmfat. Apoi (autoritar, cordial dar rece?) către Nerea:
— Nu sta mult.
Cinci minute, i-a promis. S-a dovedit că au fost cincisprezece. Odată
rămase singure, i-a spus maică-sii că acea călătorie la Londra însemna mult pentru ea.
— Nu-mi dau seama ce rol o să joci tu în discuţiile soţului tău cu clienţii.
Sau lucrezi pentru firma lui şi ai uitat să-mi spui?
— Mă duc la Londra ca să salvez căsnicia noastră.
— Încă o dată?
— Ultima dată.
— Şi care-i tactica, de data aceasta? O să stai lângă el ca să nu te înşele cu prima care-i iese în cale?
— Ama, te rog. Nu mă face să mă simt prost.
— Eşti foarte frumoasă. Ţi-ai schimbat coafeza?
— Mă duc la aceeaşi.
Nerea a coborât brusc vocea. După primele şoapte, maică-sa a privit spre uşa camerei, ca şi cum s-ar fi temut să nu fie spionate de un străin.
5
Nu, nimic, renunţaseră la ideea de a adopta un copil. S-au tot gândit.
Poate un chinez, un rus, un negrişor. Fie fată, fie băiat. Nerea nu renunţase cu totul, dar Quique dăduse înapoi. Vrea un fiu al său, carne din carnea lui.
Bittori:
— Dar ce l-a apucat acum de vorbeşte ca-n Biblie?
— Se crede modern, dar e mai tradiţionalist decât orezul cu lapte.
Nerea se interesase singură ce acte trebuiau pentru a face o adopţie şi, da, îndeplineau toate cerinţele. Banii nu erau o piedică. Era dispusă să
călătorească până în cealaltă parte de lume, numai să fie mamă, în sfârşit, chiar dacă nu ea adusese copilul pe lume. Dar Quique i-a tăiat-o scurt. Nu şi nu.
— Cam nesimţit băiatul, nu crezi?
— Vrea un băiat făcut de el, să-i semene, să joace cândva la Real Madrid. E obsedat, ama. Şi ştiu că o să-l aibă. Când îşi pune ceva în cap…
Nu ştiu cu cine. Cu oricare va fi dispusă. Nu mă întreba. Habar n-am. Va închiria un pântece şi va plăti oricât va costa. Din partea mea, eu sunt gata să-l ajut să găsească o femeie sănătoasă care să-i facă pe plac.
— Eşti dusă cu capul.
— Încă nu i-am spus. Poate că o să prind ocazia zilele astea, la Londra.
M-am gândit bine. N-am niciun drept să-i cer să fie nefericit.
Şi-au atins obrajii în uşa locuinţei. Bittori: da, se descurcă singură, drum bun. Nerea, de pe hol, în timp ce aştepta liftul, a zis ceva despre ghinion, dar că nu trebuie să renunţăm la bucurie. Apoi i-a sugerat mamei sale să
schimbe preşul de la intrare.
6
2. OCTOMBRIE BLÂND
Înainte de faza cu Txato chiar credea, dar acum nu mai crede. Şi cât de credincioasă fusese în tinereţe! Chiar fusese la un pas de a se călugări. Ea şi prietena aceea din sat, nici nu vrea să-şi amintească de ea. Amândouă
au dat înapoi în ultima clipă, când urmau să înceapă noviciatul. Dar acum, toate astea cu învierea morţilor, viaţa veşnică, Creatorul şi Sfântul Duh i se par nişte minciuni sfruntate.
Au enervat-o cumplit unele vorbe de-ale preotului, cum că vezi, Doamne… N-a îndrăznit să nu dea mâna cu un domn atât de important. I-a simţit-o vâscoasă. Dar l-a privit drept în faţă, spunându-i fără vorbe, cu lumina ochilor ei, că nu mai era credincioasă. Imediat ce la văzut pe Txato în sicriu, credinţa ei a explodat ca o bulă. A simţit chiar şi fizic.
Totuşi, din când în când, se mai duce la biserică, mânată poate de puterea obişnuinţei. Se aşază în ultimele bănci, se uită la spatele şi la cefele enoriaşilor, vorbeşte cu sine. E multă singurătate acasă la ea. Şi pe ea n-o să o vezi prin baruri şi cafenele. Cumpărături? Strictul necesar. I-a dispărut orice urmă din cochetăria, altă bulă?, pe care o avea înainte de faza cu Txato. Şi dacă nu ar insista Nerea, ar purta zilnic aceleaşi haine.
În loc să intre în magazine, preferă să intre în biserică şi să practice ateismul ei tăcut. Fără blasfemie şi fără să-şi bată joc de credincioşii strânşi acolo. Priveşte imaginile şi zice / gândeşte: nu. Uneori zice /
gândeşte clătinând uşor din cap în semn de refuz.
Dacă nimereşte în timpul slujbei, stă mai mult timp. Şi neagă tot ceea ce afirmă preotul. Să ne rugăm. Nu. Acesta este trupul lui Cristos. Nu. Şi o ţine aşa tot timpul. Uneori, învinsă de oboseală, moţăie cu discreţia cuvenită.
Când a ieşit din biserica iezuiţilor, de pe strada Andía, cerul se întunecase deja. Era joi. Temperatura era plăcută. După-amiază văzuse panoul luminos al unei farmacii arătând douăzeci de grade. Trafic, trecători, porumbei. A observat o faţă cunoscută. Fără să stea pe gânduri, a trecut pe celălalt trotuar. Schimbarea bruscă de direcţie a obligat-o să
