Mă opresc unii, alţii. Să te îmbrăţişez din partea lor. Şi că dacă ai nevoie de ceva, să spui. Vânzătoarele nu vor să-mi ia bani. Ba da, te rog, le zic. Până
la urmă, la insistenţele mele, îmi iau banii pentru că văd că nu-mi place să
abuzez. Dar dacă cumpăr două kilograme de cartofi, ele îmi dau patru pentru aceiaşi bani. Câte una îmi pune o salată în pungă, chiar dacă aita aduce de la grădină. Vânzătoarea de peşte, la fel. Nu de mult, mi-a făcut cadou un pagel argintiu. Auzi, te rog frumos, nu face asta. Degeaba. A fost o manifestaţie în faţa primăriei. Toţi tinerii cântând. Mi s-a făcut pielea de găină. Charangas34 se opresc la fereastra noastră şi ne cântă toate melodiile, una după alta. Mă rog la Sfântul Ignaţiu să te aibă în pază. Mă
rog mult la el. Păzeşte-l, îi zic. După slujbă, rămân singură în biserică şi stau de vorbă cu el. Odată, nu de mult, a venit la mine don Serapio. A zis că şi el se roagă pentru tine şi m-a binecuvântat în numele tău.
— Mi-a scris ştii tu cine. Cei de stânga abertzale au majoritatea la primărie şi vor să numească două străzi, una cu numele meu, cealaltă cu al lui Jokin.
— Ah, nu ştiam.
— Asta ar fi dar de la Dumnezeu, dar mi se pare complicat. Zic că o să
se interpreteze drept apologie.
— Neah, ce dracu’ ştiu ăia?
Ani şi riduri. Ani şi fire cărunte şi păr tot mai rar. Miren, într-o zi:
— Auzi, tu mănânci ca lumea?
— Mănânc ce-mi dau.
— Mi se pare c-ai slăbit. Ai auzit de Patxo, ăla care era cu tine?
— Ultima veste despre el a fost că era în Cáceres II.
— Un trădător.
— Adică?
— A semnat o scrisoare împreună cu alţii.
34 Grup de muzicieni care cântă pe stradă.
523
— Aha. Deci a semnat şi el?
— Îşi pun cenuşă în cap. Ca să obţină reinserţia. Juani m-a întrebat dacă
şi tu. Eşti nebună? Joxe Mari al meu? Am făcut o faţă că n-o să
îndrăznească să mă mai întrebe vreodată.
Într-o altă zi, Miren l-a găsit supărat. Ce avea?
— Arantxa mi-a spus la telefon faza cu Gorka.
— Nu mai ştim nimic de el. Ştii doar că vorbim rar.
— E homalău.
— Ce tot vorbeşti acolo?
I-a zis. Gorka trăia cu un bărbat, păcat mai mare ca ăsta nu există.
— E pentru prima dată când mă bucur că sunt în puşcărie. Dacă eram liber, nu ştiu ce-aş fi făcut.
— N-o să-i pice deloc bine lui aita când o să afle. Băiete, toate ne merg strâmb. Ce ghinion!
— Şi ce-o să zică oamenii din sat? Doamne, Dumnezeule, mai bine aici, închis pe viaţă, decât să-i aud.
Joxe Mari înjura, cu pumnii strânşi, strecurând cuvintele printre dinţi, totul împotriva fratelui său, cel care:
— A fost ciudat de mic. Acum te transformă pe tine în mama unui homalău, iar pe mine în fratele unui homalău, bălăcăreşte numele familiei noastre. Sunt curios să văd când va avea curajul de a mă vizita.
Boli trecătoare, câte o problemă în familie, întâmplări neprevăzute au împiedicat-o pe Miren să-şi viziteze fiul la închisoare. De puţine ori. În asemenea cazuri, ce făcea? Mergea în aceeaşi lună de două ori, de fiecare dată la sfârşit de săptămână. Chiar de-ar trebui să se târască şi tot ar merge să-şi vadă fiul. Şi dacă mi-l duc în Insulele Canare, aşa cum îl tot ameninţă gardienii pe Joxe Mari, învăţ să înot, şi gata, sunt în stare de orice.
Ea, niciodată tristă, mereu puternică şi combativă, o dată, o singură
dată în toţi anii ăştia, şi-a pierdut stăpânirea de sine la vorbitor. Ochii i s-au umplut de lacrimi, vocea i s-a gâtuit. Văzând-o, Joxe Mari a simţit un soi de groază / buimăceală şi n-a ştiut ce să spună; n-o să uite niciodată
acea vizită, care a făcut ca în interiorul său să se prăbuşească cu totul ceea ce începuse, cu ani înainte, să se încovoaie, după ce fata din Ondárroa l-a învăţat ce înseamnă să faci dragoste.
S-a întâmplat când cu atacul suferit de Arantxa. Miren, gravă, aspră, îi
524
