Dawn continuă să apară la televizor. Îi place să le spună tuturor că Bella e în viață. Că cei care au răpit-o au făcut-o pentru că nu pot avea copii și își doresc foarte tare să fie părinți. Că au grijă de ea, o iubesc și îi oferă o viață frumoasă.
S-a căsătorit cu unul dintre voluntarii campaniei, un bărbat mai în vârstă care pare s-o atingă tot timpul. Acum are altă fetiță. Unde e dreptatea? își ține strâns copilul în brațe la emisiunile matinale de la televizor, ca să arate ce mamă bună
este, dar nu mă păcălește ea pe mine.
Înainte să moară, dacă era în cameră, Glen închidea într-o doară televizorul, prefăcându-se că nu-i pasă, și apoi ieșea să se plimbe. Dar, dacă nu era acolo, eu mă uitam. Și cumpăram ziarele și revistele în care se scria despre Bella. Îmi plăcea să văd fotografiile și filmulețele cu ea. Cum se juca, râdea, își deschidea cadourile de Crăciun, cum cânta în felul ei copilăresc, bălmăjind cuvintele, cum împingea căruciorul de păpuși. Am deja o colecție din ziarele și revistele în care a apărut Dawn. I-au plăcut dintotdeauna atenția și publicitatea. Cele cinci minute de glorie din viața ei.
Acum mi-a venit și mie rândul.
Mick apare cu sacoșele cu cumpărături și ceva mâncare chinezească.
— N-aveam chef să gătesc, spune Kate râzând. M-am gândit să ne răsfățăm.
Mi-e clar că și Mick va rămâne cu noi, și încerc să-mi amintesc unde am pus cearșafurile și plapuma pentru canapeaua extensibilă.
— Jean, nu-ți face griji pentru mine! spune el cu un zâmbet ștrengăresc. Pot să dorm pe jos. Nu sunt pretențios.
Ridic din umeri. Sunt prea sătulă ca să-mi mai pese. Cu altă ocazie, aș fi alergat să fac paturile, să pun așternuturi noi, să schimb săpunul. Dar acum nimic nu mă mai mișcă. Stau cu o farfurie de tăieței și pui chinezesc pe genunchi și mă întreb dacă mi-a mai rămas energie ca să ridic furculița. Kate și Mick sunt pe canapeaua din fața mea. Mănâncă și ei tăieței, fără prea mult entuziasm.
— E oribilă mâncarea asta, spune Mick până la urmă și renunță.
— Tu ai ales-o, îi răspunde Kate. Scuze, Jean! Să-ți aduc altceva?
VP - 232
Dau din cap.
— Doar o ceașcă de ceai, îi spun eu.
Mick mă întreabă dacă am ceva conserve în dulap, apoi se duce și-și pregătește niște fasole cu pâine. Eu mă ridic să merg la culcare, dar Kate dă
drumul la știri, și mă așez iar lângă ea. E ceva despre soldații din Irak, și mă
relaxez pe locul meu.
Știrea următoare e despre mine. Nu-mi vine să cred ce văd. Fața mea întruna din fotografiile făcute de Mick.
— Mick, vino repede, pozele tale sunt la televizor! strigă Kate spre bucătărie, iar el dă buzna și se aruncă pe canapea.
— În sfârșit, faimos! spune el cu un rânjet în timp ce prezentatorul vorbește despre interviul pe care l-am acordat celor de la Daily Post și despre „revelația”
mea în privința vinovăției lui Glen.
Încerc să spun ceva, dar la televizor apare Dawn, care plânge, cu ochii înroșiți, și e întrebată ce crede despre interviu.
— Femeia aceasta e un monstru diabolic, spune ea, și îmi ia ceva timp să-mi dau seama că vorbește despre mine.
Despre mine.
— A știut de la început, spune ea. Sigur a știut ce i-a făcut soțul ei fetiței mele.
Mă întorc către Kate.
— Ce-ai scris în interviul ăla? Ce-ai scris de m-ai făcut un monstru? Am avut încredere în tine, ți-am spus tot.
Nu e în stare să mă privească în ochi, dar îmi spune că Dawn „a înțeles totul greșit”.
— Nu asta scrie în interviu, insistă ea. Scrie că și tu ești tot o victimă de-ale lui Glen, că foarte târziu ți-ai dat seama că el a răpit-o.
Mick încuviințează din cap, confirmă cele spuse de ea, dar eu nu-i cred. Sunt atât de furioasă, că ies din cameră. Nu pot să le suport trădarea. Apoi mă întorc la ei.
— Plecați, acum! Afară sau chem poliția!
Se instalează tăcerea, în timp ce Kate se întreabă dacă mă poate duce cu vorba din nou.
— Dar banii, Jean… începe ea, în timp ce eu îi împing spre ieșire și îi tai replica.
— Păstrați-i! spun eu și deschid ușa.
Tipul de la televiziunea locală e încă afară, în capătul aleii, cu echipa lui de filmări.
VP - 233
Când Kate iese pe poartă, individul îi spune ceva, dar ea e deja la telefon cu Terry, căruia îi spune că totul a mers „execrabil”. Fac semn echipei de filmări să
intre. Am ceva să le spun.
VP - 234
