VP - 224
— În regulă, cum pot să te ajut? întrebă Russell Lynes, dând cafeaua la o parte.
— Mulțumesc, amice. Știam că pot conta pe tine.
Cei doi bărbați se așezară în biroul lui Sparkes, cu lista livrărilor lui Taylor în față, și-i trasară itinerariile în Southampton și în orașele învecinate.
— Ne-am uitat la fiecare centimetru de film înregistrat de camerele din jurul casei lui Dawn Elliott în ziua răpirii, spuse Sparkes. Dar singurul moment în care am văzut mașina lui Taylor a fost la adresa la care a efectuat livrarea din Winchester și la intersecția șoselelor M3 și M25. Mi-am scos ochii uitându-mă la înregistrări, dar n-am găsit nimic care să lege duba lui de momentul răpirii.
Își amintea limpede tulburarea pe care o resimțise de fiecare dată când privea o nouă bucată de peliculă, urmată de dezamăgirea de a nu fi zărit nici urmă de duba albastră.
— Vreau să verific și alte date, spuse el. Zilele în care Taylor a făcut alte livrări în zona Hampshire. Amintește-mi, unde sunt camere de luat vederi în zona lui Manor Road?
Lynes încercui locațiile pe hartă cu o cariocă verde – o benzinărie, la câteva străzi mai departe, avea o cameră pe terenul din față ca să-i surprindă pe cei care plecau fără să plătească; mai era una la intersecția dintre șosele, pentru șoferii care treceau pe roșu; și câteva magazine, inclusiv chioșcuri de ziare, instalaseră camere ieftine, miniaturale, ca să-i descurajeze pe hoți.
— Și grădinița Bellei are o cameră de luat vederi la exterior, dar în ziua aia Bella n-a fost la grădiniță. Ne-am uitat la înregistrările tuturor camerelor, dar n-am găsit nimic.
— Hai să ne uităm din nou! Probabil am omis ceva.
•
Patru zile mai târziu, telefonul lui Sparkes sună, și el știu de îndată ce auzi vocea lui Lynes că acesta descoperise acela „ceva”.
— Sunt în drum spre tine, spuse Sparkes.
— Uite-o! zise Lynes, arătând spre vehiculul care traversa ecranul.
Sparkes se holbă la monitor, încercând să-și obișnuiască ochii cu imaginea neclară a înregistrării.
Ea era. Duba albastră. Cei doi bărbați se uitară unul la celălalt triumfători și apoi își îndreptară din nou privirile către monitor, savurând momentul.
— Avem certitudinea că e el? întrebă Sparkes.
— Se potrivește cu data și ora livrării în Fareham înregistrate în foaia de pontaj, iar experții legiști au obținut un număr de înmatriculare parțial cu trei dintre literele numărului lui Taylor.
VP - 225
Lynes apăsă tasta „pornește”.
— Acum fii atent!
Mașina se opri exact în centrul obiectivului, care era îndreptat spre strada de lângă grădiniță. Ca la un semn, Bella și Dawn apărură la poartă, în spatele unui grup de copii și părinți. Dawn îi închidea Bellei fermoarul jachetei, iar fetița ținea în mână o bucată mare de hârtie. Cele două trecură pe lângă mașină și dădură colțul. Era traseul lor obișnuit, în siguranță. Câteva secunde mai târziu, mașina porni în aceeași direcție.
Sparkes știu că asista la momentul în care Taylor luase decizia fatală, și ochii i se umplură de lacrimi. Bălmăji că merge să-și ia un blocnotes și se duse în biroul propriu ca să fie puțin timp singur.
„Suntem foarte aproape”, își spuse el. „Nu trebuie să-ți permiți nicio greșeală. Nu trebuie să te grăbești; totul trebuie făcut în ordine”.
Se uită la fotografia lui Taylor de pe perete, în care acesta rânjea, și-i rânji și el.
— Sper că nu ți-ai rezervat o vacanță, Glen.
•
În laborator, Lynes scria pe tablă.
— Înregistrarea e de joi, 28 septembrie, cu patru zile înainte de răpirea Bellei, spuse el.
Sparkes închise ochii înainte de a-și face curaj să se exprime.
— Russ, a premeditat totul. N-a fost o răpire la nimereală. Le-a vânat. Mașina lui apare și pe alte camere în ziua aia?
— La benzinărie la Hook, a alimentat în drum spre casă. Orele se potrivesc.
— Hai să terminăm aici cu înregistrarea și să obținem cât mai multe detalii!
apoi mă duc să-i bat lui Glen Taylor la ușă, spuse Sparkes.
Cei doi bărbați se așezară în fața monitorului în timp ce tehnicianul prelucra imaginile cu mașina, le mărea și le micșora rezoluția, concentrându-se asupra parbrizului.
— E foarte neclar, dar suntem siguri că e vorba de un bărbat alb, brunet, fără
ochelari și barbă, le spuse el.
Chipul din spatele parbrizului le plutea în fața ochilor. O figură ovală cu două
găuri negre în loc de ochi.
VP - 226
