Până acum ţi‑am făcut rău?

— Nu.

— Păi, atunci? Mai devreme spuneai că vrei mai mult.

Mă opresc.

La naiba. Sunt pe buza prăpastiei.

OK, Grey, eşti sigur că vrei să faci asta?

Trebuie să încerc. Nu vreau s‑o pierd înainte să începem.

Sari.

O iau de mână.

— În afara timpului în care eşti supusa mea am putea încerca.

Nu ştiu dacă va merge. Nu ştiu să separ lucrurile. S‑ar putea să nu funcţioneze. Dar vreau să încerc. Poate o noapte pe săptămână. Nu ştiu.

Rămâne cu gura căscată.

— Am o condiţie.

— Care? întreabă ea, cu respiraţia întretăiată.

— Să accepţi cu dragă inimă cadoul meu de absolvire.

— Ah, face ea, cu ochi mari şi nesiguri.

— Vino‑ncoace.

O ajut să se ridice în picioare, îmi dau jos haina de piele şi i‑o pun pe umeri. Inspir adânc, deschid uşa de la intrare şi îi arăt Audi‑ul A3 parcat lângă bordură.

— E pentru tine. Felicitări pentru absolvire.

O cuprind cu braţele şi o sărut pe păr.

Când îi dau drumul, ea se uită uluită la maşină.

OK… acum se poate întâmpla orice.

O iau de mână şi o conduc în stradă, iar ea mă urmează de parcă

ar fi în transă.

— Anastasia, Broscuţa ta e veche şi, sincer să fiu, periculoasă.

Nu m‑aş ierta niciodată dacă ţi s‑ar întâmpla ceva când e atât de uşor pentru mine să îndrept lucrurile.

Se uită la maşină, fără să spună un cuvânt.

La naiba.

— I‑am zis de maşină tatălui tău vitreg. A fost de acord.

300 Grey

E L James 301

Cred că aici am exagerat.

Are încă gura deschisă de uimire când se răsuceşte către mine, uitându‑se urât.

— I‑ai spus despre asta lui Ray? Cum ai putut?

E nervoasă, foarte nervoasă.

— E un cadou, Anastasia. Nu poţi să‑mi mulţumeşti şi gata?

— Dar ştii şi tu că e prea mult.

— Pentru mine şi pentru liniştea mea nu e prea mult.

Haide, Ana. Vrei mai mult. Ăsta e preţul.

Îşi coboară umerii, apoi se întoarce către mine, resemnată, cred.

Nu e chiar reacţia la care speram. Îmbujorarea dată de şampanie a dispărut şi chipul i‑a redevenit palid.

— Sunt de acord să‑mi împrumuţi maşina, aşa cum ai făcut cu laptopul.

Clatin din cap. De ce e atât de dificilă? Niciuna dintre celelalte supuse n‑a reacţionat aşa când a primit o maşină. De obicei erau încântate.

— Bine. Împrumut. Pe termen nelimitat, aprob eu printre dinţi.

— Nu, nu nelimitat, ci doar acum. Mulţumesc, spune ea încet şi, aplecându‑se, mă sărută pe obraz. Mulţumesc pentru maşină, Domnule.

Cuvântul acesta. Din gura ei dulce. O iau şi o lipesc de mine, cu degetele în părul ei.

— Eşti o femeie dificilă, Ana Steele.

O sărut apăsat, despărţindu‑i buzele cu limba, iar ea îmi răspunde la fel, cu aceeaşi pasiune, împletindu‑şi limba cu a mea.

Trupul meu reacţionează — o doresc. Aici. Acum. Sub cerul liber.

— Trebuie să mă stăpânesc din toate puterile ca să nu ţi‑o trag pe capota maşinii chiar acum, doar ca să‑ţi arăt că eşti a mea şi că, dacă vreau să‑ţi cumpăr o maşină, o să‑ţi cumpăr o maşină. Acum hai înăuntru să te dezbrac, mârâi eu.