— Da.

Zâmbesc cu subînţeles.

— Plec.

— Unde mergem, domnule? întreabă Taylor, în timp ce eu mă

fac comod pe bancheta din spate a SUV‑ului.

— La magazinul Apple.

— Pe Northeast Forty‑Fifth?

— Da.

O să‑i cumpăr Anei un iPad. Mă las pe spate, închid ochii şi mă gândesc ce aplicaţii şi piese să‑i instalez. Aş putea alege „Toxic“.

Zâmbesc la acest gând. Nu, nu cred că i‑ar plăcea foarte mult. S‑ar supăra rău de tot — şi pentru prima oară în ultima vreme mi‑o imaginez supărată şi asta mă face să zâmbesc. Supărată aşa cum era în Georgia, nu cum era sâmbăta trecută. Mă foiesc pe locul meu; nu vreau să‑mi amintesc de asta. Îmi întreb din nou ce piese să‑i aleg, simţindu‑mă extrem de binedispus. Telefonul îmi vibrează şi inima începe să‑mi bată mai repede.

Să‑ndrăznesc să sper?

Hei. Imbecilule. Bere?

La naiba. Un SMS de la frate‑meu.

Nu. Ocupat.

Tu eşti mereu ocupat.

Plec în Barbados mâine.

Ca să, ştii tu, MĂ RELAXEZ.

Ne vedem când mă‑ntorc.

Şi‑atunci bem şi berile alea!!!

Pa, Lelliot. Drum bun.

A fost o seară relaxantă, plină cu muzică — am făcut un voiaj nostalgic prin melodiile mele de pe iTunes, alcătuind o listă pentru Anastasia. Mi‑o amintesc dansând la mine‑n bucătărie; aş vrea să ştiu ce fel de muzică ascultă. Arăta atât de caraghioasă şi totuşi adorabilă. Asta era după ce ne‑am tras‑o prima oară.

Nu. După ce‑am făcut dragoste cu ea pentru prima oară?

Niciuna dintre exprimări nu pare cea corectă.

Îmi amintesc rugămintea ei înflăcărată din seara în care am prezentat‑o părinţilor mei. „Vreau să faci dragoste cu mine.“ Cât de şocat am fost de declaraţia ei directă — cu toate astea, tot ce‑şi dorea ea era să mă atingă. Mă‑nfior la gândul acesta. Trebuie s‑o fac să înţeleagă că, pentru mine, asta e o limită de netrecut — nu pot Joi,

suporta să fiu atins.

Clatin din cap. Iar îţi zboară gândurile aiurea, Grey — trebuie să

9 iunie 2011

închei afacerea asta. Mă uit la dedicaţia de pe iPad.

Anastasia — asta‑i pentru tine.

Ştiu ce‑ţi doreşti să auzi.

Muzica o spune în locul meu.

Christian

Poate că asta o va impresiona. Ea‑şi doreşte inimioare şi flori‑

cele; poate că asta se apropie de ce vrea ea. Dar scutur din cap, pentru că nu am nici cea mai vagă idee. Am atâtea să‑i spun, dacă ar vrea să

m‑asculte. Şi dacă nu mă va asculta, cântecele îi vor spune în locul meu. Sper doar să mă lase să i le ofer.

Dar dacă nu‑i place propunerea mea, dacă nu‑i place gândul de‑a fi cu mine — ce‑o să mă fac? Aş putea fi doar un tip care‑o duce cu maşina la Portland. Gândul ăsta mă deprimă şi mă‑ndrept căte dormitor, ca să dorm.

Să‑ndrăznesc să sper?

La naiba. Da, îndrăznesc.

662 Grey

Joi,