programul pentru următoarele câteva zile.“ Aşa — primul pas al ofensivei mele e să‑mi fac timp pentru Ana. Ce mama naibii am de făcut săptămâna asta? Deocamdată habar n‑am. În mod normal, ştiu bine ce treburi am, dar în ultima vreme am fost foarte împrăştiat.
Acum am o misiune asupra căreia trebuie să mă concentrez. Poţi s‑o faci, Grey.
Dar în străfundul sufletului mi‑aş dori să am curajul convin‑
gerilor mele. Neliniştea mi se cuibăreşte pe dinăuntru. Pot oare s‑o conving pe Ana să mă accepte înapoi? Mă va asculta? Aşa sper.
Trebuie să meargă. Mi‑e dor de ea.
— Domnule Grey, v‑am anulat toate întâlnirile oficiale din această săptămână, în afară de una programată mâine — nu ştiu exact ce e. Aici în calendar scrie că e la Portland, atât.
Da! Nenorocitul de fotograf!
Zâmbesc către Andrea, iar ea ridică din sprâncene, surprinsă.
— Mulţumesc, Andrea. Asta‑i tot deocamdată. Cheamă‑l pe Sam.
— Sigur, domnule Grey. Mai doriţi nişte cafea?
— Te rog.
— Cu lapte?
— Da. Latte. Mulţumesc.
Zâmbeşte politicos şi iese.
Asta e! Şansa mea! Fotograful! Acum… ce‑i de făcut?
Am avut şedinţe toată dimineaţa, iar angajaţii mei m‑au privit agitaţi, aşteptându‑se să explodez. Mă rog, acesta a fost compor‑
tamentul meu în ultimele câteva zile — însă azi am mintea mai limpede, sunt mai calm şi mai prezent; sunt în stare să mă ocup de toate.
Acum e prânzul; antrenamentul cu Claude a mers bine.
Singura problemă este că n‑am mai primit nicio veste despre Leila. Ştim că s‑a despărţit de soţul ei şi că poate fi oriunde. Dacă va apărea, Welch o va găsi.
Mor de foame. Olivia îmi aşază o farfurie pe birou.
— Sendvişul dumneavoastră, domnule Grey.
— Pui cu maioneză?
— Ăă…
Mă uit urât la ea. Pur şi simplu nu pricepe.
Îmi oferă o scuză aberantă.
— Am spus pui cu maioneză, Olivia. Nu‑i aşa de greu.
— Îmi cer scuze, domnule Grey.
— E‑n regulă. Du‑te acum.
Pare uşurată, dar iese valvârtej pe uşă.
O chem pe Andrea.
— Domnule?
— Vino‑ncoace.
Andrea apare în prag, calmă şi stăpână pe situaţie.
— Scapă de fata asta.
Andrea îşi îndreaptă postura.
— Domnule, Olivia e fiica senatorului Blandino.
— Nu‑mi pasă nici dacă e regina Angliei. Dă‑o afară de la mine din birou.
— Da, domnule.
Andrea se înroşeşte în obraji.
— Găseşte‑ţi pe altcineva să te ajute, îi spun pe un ton mai cald.
