Gândurile mi se îndreaptă către ziua care de‑abia începe. Nu am nimic altceva în program decât întâlniri de afaceri, deşi o să mă văd cu instructorul meu personal mai târziu, pentru un antrenament la birou — Bastille este întotdeauna o provocare bine‑venită.

Poate ar trebui s‑o sun pe Elena?

Mda. Poate. Poate luăm cina împreună cândva, săptămâna aceasta.

Opresc banda, trăgându‑mi răsuflarea, şi mă îndrept către duş, ca să‑mi încep o altă zi monotonă.

— Mâine, mormăi eu, eliberându‑l pe Claude Bastille care stă în pragul uşii biroului meu.

— Golf, săptămâna asta, Grey.

Bastille rânjeşte cu o aroganţă nonşalantă, ştiind că victoria sa pe terenul de golf este asigurată.

Mă încrunt la el, după care se răsuceşte şi pleacă. Cuvintele sale de despărţire îmi toarnă sare pe rană pentru că, în ciuda încercă‑

rilor mele eroice din timpul antrenamentului de azi, instructorul meu personal m‑a bătut măr. Bastille este singurul care mă poate învinge şi acum mai vrea o bucată din mine şi pe terenul de golf.

8 Grey

E L James 9

Urăsc golful, dar atâtea afaceri se încheie în zona verde, încât trebuie să îndur şi lecţiile pe care mi le dă acolo… şi, deşi nu‑mi place deloc să recunosc, faptul că mă confrunt cu Bastille chiar îmi îmbunătă‑

ţeşte jocul.

Mă uit pe fereastră la siluetele clădirilor din Seattle şi simt cum plictiseala bine cunoscută se strecoară neinvitată pe dinăuntrul meu. Am o dispoziţie la fel de plată şi de cenuşie cum este vremea de afară. Zilele se confundă una cu alta şi am nevoie de ceva care să mă

distragă. Am lucrat tot weekendul şi acum, în închisoarea perma‑

nentă din biroul meu, nu‑mi găsesc liniştea. Nu ar trebui să mă simt aşa, nicidecum după câteva runde în compania lui Bastille.

Dar aşa mă simt.

Mă încrunt. Adevărul care mă aduce la realitate este că singurul lucru care mi‑a captat interesul în ultima perioadă a fost decizia mea de a trimite două cargoboturi pline cu marfă în Sudan. Şi‑mi aduc aminte — Ros trebuie să‑mi raporteze cifrele şi logistica. Ce naiba o reţine? Îmi verific agenda şi mă întind după telefon.

La dracu’. Trebuie să suport un interviu cu o insistentă domni‑

şoară Kavanagh, de la ziarul studenţilor din WSU. De ce mama naibii am fost eu de acord cu aşa ceva? Detest interviurile — între‑

bări lipsite de conţinut din partea unor oameni invidioşi şi greşit informaţi, care vor să‑mi sondeze viaţa personală. Iar ea e studentă.

Sună telefonul.

— Da, mă răstesc la Andrea, de parcă ar fi vina ei.

Cel puţin o să scurtez cât pot interviul.

— Domnişoara Anastasia Steele a sosit pentru întâlnirea cu dumneavoastră, domnule Grey.

— Steele? O aşteptam pe Katherine Kavanagh.

— Aici este domnişoara Anastasia Steele, domnule.

Urăsc evenimentele neaşteptate.

— Condu‑o înăuntru.

Ei, ca să vezi… Domnişoara Kavanagh nu e disponibilă. Îl cunosc pe tatăl ei, Eamon, patronul Kavanagh Media. Am făcut afaceri

împreună şi pare un director inteligent şi o fiinţă raţională. Acest interviu este o favoare pe care i‑o fac lui — una de care intenţionez să profit mai târziu, când îmi va conveni mie. Şi trebuie să recunosc că eram oarecum curios cum e fiica lui, să văd dacă aşchia a sărit departe de trunchi.

Zgomotul de la uşă mă readuce la realitate şi dau cu ochii de un vârtej de păr lung şi castaniu, nişte braţe palide şi o pereche de ghete maronii, care se reped într‑un mod impetuos în biroul meu. Reprimându‑mi iritarea firească în faţa unei astfel de stân‑

găcii, mă grăbesc spre fata care a aterizat pe podea sprijinindu‑se în palme şi în genunchi. Apucându‑i umerii firavi, o ajut să se ridice în picioare.

Ochii ei limpezi şi stânjeniţi îmi întâlnesc privirea şi rămân pe loc. Au cea mai nemaipomenită culoare, azurie şi nevinovată, şi preţ

de o clipă mă gândesc că poate să vadă prin mine şi mă simt… expus.

Acest gând este enervant, aşa că îl alung imediat.

Are un chip mic şi dulce care acum se îmbujorează, ca un tran‑

dafir fragil şi inocent. Mă întreb în trecere dacă toată pielea îi e aşa —

desăvârşită — şi cum ar arăta, înroşită şi înfierbântată, de la lovitura unui baston.

La naiba.

Îmi opresc gândurile rebele, alarmat de direcţia în care au luat‑o.

La ce mama dracului te gândeşti, Grey? Fata asta e mult prea tânără.

Rămâne cu gura căscată la mine, iar eu mă forţez să nu‑mi dau ochii peste cap. Da, da, scumpo, e doar un chip şi e superficial. Trebuie să

alung această privire plină de admiraţie din partea acestor ochi, dar de ce să nu ne şi distrăm puţin până atunci?

— Domnişoară Kavanagh. Eu sunt Christian Grey. Te simţi bine? Vrei să te aşezi?

Iată cum se îmbujorează din nou. Acum, că deţin din nou controlul situaţiei, o studiez atent. E destul de atrăgătoare — slabă, palidă, cu o coamă de păr închis la culoare, care de‑abia îi stă prins cu un elastic.

10 Grey

E L James 11

O brunetă.

Mda, e atrăgătoare. Mă întind către ea în timp ce se bâlbâie cerându‑şi scuze îngrozită şi îi iau mâna în mâna mea. Are pielea răcoroasă şi moale, dar strângerea de mână îi e surprinzător de fermă.