Cererea mea o prinde pe picior greşit; pare uluită.

Ah, va fi foarte distractiv. Ai fi surprins să vezi ce pot face cu niştecabluri, iubito.

— Avem de mai multe lungimi. Doriţi să vi le arăt? spune ea, recăpătându‑şi glasul.

— Te rog. După tine.

Iese din spatele tejghelei şi arată către unul dintre culoare. Poartă

tenişi. Cu mintea în altă parte, mă întreb cum ar arăta în pantofi cu toc‑cui. Louboutin… nimic altceva decât Louboutin.

— Sunt la echipamente electrice, culoarul opt.

Vocea îi ezită şi se înroşeşte la faţă…

Chiar are o reacţie. Simt cum speranţa mea renaşte.

În niciun caz nu e lesbiană. Zâmbesc cu subînţeles.

— După tine.

Îi fac semn cu mâna s‑o ia înainte. Lăsând‑o să meargă în faţa mea îmi permite să‑i admir fundul fantastic. Coada ei lungă şi groasă

ţine ritmul ca un metronom, sincronizându‑se cu legănarea blândă a şoldurilor. Chiar are tot ce‑i trebuie: e dulce, politicoasă şi frumoasă, cu toate calităţile fizice pe care le apreciez la o supusă. Dar întrebarea de un million de dolari este: ar putea deveni supusă? Probabil nu cunoaşte nimic despre acest mod de viaţă — modul meu de viaţă —

dar mi‑ar plăcea foarte mult să‑i fac cunoştinţă cu el. Te pripeşti, Grey.

— Aţi venit la Portland cu afaceri? mă întreabă, întrerupându‑mi gândurile.

Are un ton afectat; simulează dezinteresul. Îmi vine să râd.

Rareori femeile mă fac să râd.

— Am vizitat divizia de agricultură de la WSU. Are sediul la Vancouver, mint eu.

De fapt, am venit ca să te văd pe tine, domnişoară Steele.

Rămâne cu gura căscată, iar eu mă simt ca naiba.

— În prezent finanţez un proiect de cercetare care vizează rotaţia recoltelor şi tehnologizarea solului.

Măcar asta e adevărat.

— Asta face parte tot din planul dumneavoastră de a hrăni planeta?

Îşi arcuieşte o sprânceană, amuzându‑se.

— Cam aşa ceva, mormăi eu.

Râde cumva de mine? Ah, mi‑ar plăcea să pun punct acestei faze. Dar cum să încep? Poate cu cina, mai degrabă decât cu inter‑

viul obişnuit… uite, asta ar fi o premieră: să scot o tânără speranţă

la cină.

Ajungem la cablurile autoblocante, care se găsesc într‑o gamă

largă de lungimi şi culori. Absent, îmi trec degetele peste ele. Aş

putea s‑o invit pur şi simplu la cină. Ca şi cum ar fi o întâlnire? Oare ar accepta? Când mă uit la ea, văd cum îşi examinează degetele osoase. Nu se poate uita la mine… asta e promiţător. Aleg cablurile mai lungi. Sunt mai flexibile, în definitiv, şi se pot mula pe ambele glezne şi pe ambele încheieturi ale mâinii în acelaşi timp.

— Astea sunt bune.

30 Grey

E L James 31

— Altceva mai doriţi? zice ea repede — fie pentru că este super‑

atentă, fie pentru că vrea să scape mai repede de mine, nu‑mi dau seama exact.

— Aş mai vrea nişte bandă adezivă.

— Redecoraţi cumva?

— Nu, nu redecorez.

Of, dacă ai şti tu….

— Pe aici, zice ea. Banda adezivă se află la raionul Decoraţiuni.

Haide, Grey. Nu mai ai mult timp la dispoziţie. Intră în vorbă cu ea.

— Lucrezi de mult aici?

Desigur, deja cunosc răspunsul. Spre deosebire de alţii, eu îmi fac temele. Dintr‑un motiv anume, pare jenată. Dumnezeule, fata asta e timidă. Nu am nicio şansă cu ea. Se răsuceşte repede şi merge pe culoar către raionul numit Decoraţiuni. O urmez nerăbdător, ca un căţeluş.

— De patru ani, se bâlbâie ea exact când ajungem la banda adezivă.

Se apleacă şi ia două role, diferite ca lăţime.

— O iau pe asta.

Banda mai lată este mult mai eficientă când e folosită drept căluş.

Când mi‑o oferă, vârfurile degetelor ni se ating, pentru o clipă. Acest gest are ecou la mine în vintre. La naiba!

Ea păleşte.