— Altceva?

Are vocea blândă şi răguşită.

Doamne, am acelaşi efect asupra ei pe care îl are şi ea asupra mea.

Poate…

— Nişte sfoară, cred.

— Pe aici.

Se grăbeşte de‑a lungul culoarului, oferindu‑mi o nouă şansă de a‑i admira fundul remarcabil.

— Ce fel de tip de sfoară căutaţi? Avem şi sintetică, şi sfoară din fir natural… frânghie… coardă… cabluri…

Rahat — opreşte‑te.

Îmi înăbuş un geamăt, încercând să alung imaginea cu ea suspendată de tavanul camerei mele de joacă.

— Vreau şi vreo patru metri şi jumătate de sfoară din fir natural, te rog.

Este mai aspră şi te roade mai tare dacă încerci să te zbaţi…

sfoara mea preferată.

Văd cum degetele îi tremură uşor, dar măsoară patru metri şi jumătate ca o profesionistă. Scoate un cutter din buzunarul drept şi taie frânghia cu un singur gest sigur, o înfăşoară şi o leagă cu un nod cu buclă. Impresionant.

— Ai fost cercetaşă?

— Activităţile dedicate grupurilor organizate nu sunt chiar specialitatea mea, domnule Grey.

— Dar care e specialitatea ta, Anastasia?

Pupilele i se dilată în timp ce eu o privesc fix.

Da!

— Cărţile, răspunde ea.

— Ce fel de cărţi?

— A, ştiţi dumneavoastră. Cele obişnuite. Clasicii. Literatura britanică, în special.

Literatura britanică? Pariez că surorile Brontë şi Austen. Toate acele romane cu inimi romantice şi floricele.

Asta nu e de bine.

— Altceva vă mai trebuie?

— Nu ştiu. Ce mi‑ai mai recomanda?

Vreau să‑i văd reacţia.

— Pentru ceva ce veţi face cu mâna dumneavoastră? întreabă

ea, surprinsă.

Simt că mor de râs. O, iubito, nu mă pricep s‑o fac cu mâna mea.

Dau din cap, înăbuşindu‑mi un hohot. Privirea ei coboară pe trupul meu şi mă încordez. Mă cercetează!

— O salopetă, mi‑o trânteşte ea.

32 Grey

E L James 33

E cel mai neaşteptat lucru pe care l‑am auzit de când tot ea a aruncat întrebarea „Sunteţi homosexual?“

— Nu cred că v‑aţi dori să vă distrugeţi hainele.

Face un gest către jeanşii mei.

Nu mai resist.

— Păi, pot să‑i scot oricând.

— Îhm.

Se face roşie ca sfecla şi lasă privirea în jos. Îi curm suferinţa.

— O să iau o salopetă. Doamne fereşte să‑mi distrug hainele.

Fără să mai spună nimic, se răsuceşte şi începe să meargă

apăsat pe culoarul dintre rafturi, iar eu mă ţin după fundul ei apetisant.

— Mai aveţi nevoie de altceva? zice ea gâfâind când îmi oferă o salopetă albastră.

E îngrozită şi încă îşi ţine privirea în pământ. Doamne, ce efect are asupra mea.

— Cum merge cu articolul? o întreb, în speranţa că poate se mai relaxează un pic.

Ea mă priveşte şi îmi zâmbeşte scurt, uşurată.

În sfârşit.

— Nu eu îl scriu, ci Katherine. Domnişoara Kavanagh. Colega mea de cameră, ea e scriitoarea. E foarte mulţumită de el. Ea este editorul ziarului şi a fost foarte supărată că n‑a putut realiza interviul.