E cea mai lungă frază pe care a rostit‑o de când ne‑am întâlnit şi vorbeşte despre altcineva, nu despre sine. Interesant.

Înainte să fac vreun comentariu, adaugă:

— Singura ei problemă este că nu are nicio fotografie originală

de‑a dumneavoastră.

Insistenta domnişoară Kavanagh vrea fotografii. Poze publici‑

tare, a? Pot face asta. Îmi va permite să‑mi petrec timpul cu deli‑

cioasa domnişoară Steele.

— Ce fel de fotografii vrea?

Ea se uită fix la mine pentru o clipă, apoi clatină din cap, deru‑

tată, neştiind ce să spună.

— Păi, eu sunt pe aici. Mâine, poate…

Pot rămâne la Portland. Să lucrez de la hotel. O cameră la The Heathman, probabil. Va trebui să‑l chem pe Taylor, să‑mi aducă

laptopul şi câteva haine. Sau pe Elliot — asta dacă nu umblă să şi‑o tragă

în stânga şi‑n dreapta, ceea ce îi este foarte caracteristic în weekend.

— Ai fi dispus să faci o şedinţă foto?

Nu‑şi poate stăpâni surprinderea.

Dau din cap că da. Da, vreau să petrec mai mult timp în preajma ta…Calmează‑te, Grey.

— Kate va fi încântată — dacă vom găsi un fotograf.

Zâmbeşte şi faţa i se luminează ca o dimineaţă fără nori. Îmi taie respiraţia.

— Anunţă‑mă dacă se poate mâine.

Îmi scot portofelul din buzunarul jeanşilor.

— Cartea mea de vizită. E trecut numărul meu de mobil. Trebuie să suni înainte de ora zece dimineaţa.

Şi dacă nu mă sună, mă întorc la Seattle şi dau uitării această

idee stupidă.

Doar gândul că poate n‑o să sune e de ajuns să mă deprime.

— Bine.

Continuă să zâmbească.

— Ana!

Ne răsucim amândoi exact când la capătul celălalt al culoarului apare un tânăr îmbrăcat în uniformă de magazin. Nu o scapă din ochi pe domnişoara Anastasia Steele. Cine mama dracului e nemer‑

nicul ăsta?

— Ăă, scuzaţi‑mă un moment, domnule Grey.

Se duce către el, iar ticălosul o cuprinde într‑o îmbrăţişare care seamănă cu cea a unei gorile. Sângele îmi îngheaţă în vine. Este o reacţie instinctivă.

34 Grey

E L James 35

Ia‑ţi dracului labele de pe ea.

Îmi strâng pumnii şi mă mai potolesc puţin când văd că ea nu‑l îmbrăţişează.

Apoi se cufundă amândoi într‑o conversaţie pe un ton şoptit.

Poate că datele lui Welch sunt greşite. Poate că tipul ăsta e iubitul ei.

Pare de vârsta potrivită şi nu‑şi poate lua privirea lacomă de la ea. O

ţine la distanţă de un braţ, cercetând‑o din priviri, apoi se sprijină cu mâna pe umărul ei. Pare un gest obişnuit, dar eu ştiu că‑şi revendică

teritoriul şi‑mi transmite să stau în banca mea. Ea pare stânjenită, mişcându‑se de pe un picior pe celălalt.

Rahat. Ar trebui să plec. Am exagerat încercându‑mi norocul. E

împreună cu tipul ăsta. Apoi ea îi spune ceva şi se retrage de lângă

el, atingându‑i braţul, nu mâna, şi îndepărtându‑se de el. Nu sunt apropiaţi.

Foarte bine.

— Ăă… Paul, domnul este Christian Grey. Domnule Grey, acesta este Paul Clayton. Fratele lui este patronul acestui magazin.

Se uită la mine într‑un fel ciudat pe care nu‑l înţeleg şi continuă:

— Îl cunosc pe Paul chiar de când m‑am angajat aici, deşi nu ne întâlnim prea des. S‑a întors de la Princeton, unde a studiat admi‑

nistrarea afacerilor.

Vorbeşte aiurea, oferindu‑mi o explicaţie interminabilă şi spunându‑mi că nu sunt, de fapt, împreună, presupun. E fratele şefului, nu vreun iubit. Mă simt uşurat, dar mă îngrijorează cât de uşurat mă simt şi acest lucru mă face să mă încrunt. Femeia asta mi s‑a strecurat pe sub piele.