— Domnule Clayton.

Am un ton intenţionat tăios.

— Domnule Grey.

Are o strângere de mână molatică, aşa cum îi este şi părul.

Cretinul.

— Stai aşa — nu sunteţi acel Christian Grey? De la Grey Enterprises Holdings?

Ba da, eu sunt, boule.

Într‑o clipită îl văd trecând de la revendicarea teritoriului la slugărnicie.

— Oau — pot să vă servesc cu ceva?

— S‑a ocupat Anastasia, domnule Clayton. A fost foarte atentă.

Acum cară‑te.

— Bine, zice el, zâmbind respectuos, cu toţi dinţii. Ne vedem mai târziu, Ana.

— Sigur, Paul, spune ea, iar el iese agale pe uşa din spate a magazinului.

Îl văd cum dispare.

— Altceva, domnule Grey?

— Doar câteva lucruri, mormăi eu.

Rahat, mi se termină timpul şi încă nu ştiu dacă o voi reîn‑

tâlni. Trebuie să aflu dacă pot avea cea mai mică şansă la ceea ce aş

dori să‑i propun. Cum aş putea s‑o întreb? Oare m‑aş putea ocupa de o supusă care nu ştie nimic? Va avea nevoie de antrenamente substanţiale. Închid ochii şi‑mi închipui câte posibilităţi intere‑

sante prezintă această situaţie… să‑mi ating scopul va însemna jumătate din toată distracţia. Va fi de acord cu aşa ceva? Sau o voi da în bară?

Se întoarce la casa de marcat şi îmi încasează cumpărăturile, iar în tot acest timp nu‑şi ia ochii de la aparat.

Uită‑te la mine, naiba să te ia! Vreau să‑i văd din nou chipul şi să‑mi dau seama la ce se gândeşte.

În cele din urmă îşi ridică privirea.

— În total vă costă patruzeci şi trei de dolari, vă rog.

Asta a fost tot?

— Doriţi şi o pungă? mă întreabă ea, în timp ce‑i întind cardul meu AmEx.

— Te rog, Anastasia.

Numele ei — un nume frumos pentru o fată frumoasă — îmi iese din gură cu tandreţe.

36 Grey

E L James 37

Ea îmi împachetează cumpărăturile repede. Asta e. Trebuie să

plec.

— Mă suni dacă vreţi să facem acea şedinţă?

Ea încuviinţează din cap şi îmi înapoiază cardul.

— Bine. Ne auzim mâine, presupun.

Nu pot pleca, pur şi simplu. Trebuie să‑i dau de înţeles că mă

interesează.

— Ah — şi, Anastasia, mă bucur că domnişoara Kavanagh nu a putut veni la interviu.

Ea pare surprinsă şi flatată.

Asta e bine.

Îmi atârn punga pe umăr şi ies din magazin.

Da, în ciuda voinţei mele, o doresc. Acum trebuie să aştept…

la naiba cu aşteptarea… din nou. Folosindu‑mi puterea voinţei într‑un fel care ar face‑o mândră pe Elena, îmi ţin privirea aţin‑

tită înainte, îmi scot telefonul din buzunar şi mă urc în maşina pe care am închiriat‑o. În mod intenţionat nu întorc capul ca să

mă uit la ea. Nu mă întorc. Nu mă întorc. Ochii mi se fixează pe oglinda retrovizoare, în care pot vedea intrarea în magazin, dar tot ce văd este uşa veche a acestuia. Nu e la fereastră, privind după

mine. Mă simt dezamăgit.

Apăs pe apelare rapidă şi Taylor răspunde înainte ca telefonul măcar să apuce să sune.

— Domnule Grey, spune el.

— Fă rezervare la The Heathman; rămân la Portland peste weekend, aşa că adu‑mi şi mie maşina, computerul şi actele de sub el, precum şi un rând sau două de haine.

— Da, domnule. Şi Charlie Tango?