ghioasă. Dacă aş fi rămas cu târfa aia drogată, probabil că aş fi fost mort. O resping cu un non‑răspuns, încercând să nu ridic tonul, dar ea mă forţează, insistând să afle câţi ani aveam când am fost adoptat.
Închide‑i gura, Grey!
Tonul meu devine glacial.
— Acest lucru nu este un secret, domnişoară Steele.
Ştie şi ea lucrul ăsta. Acum pare spăsită şi îşi aranjează o şuviţă
rebelă în spatele urechii. Foarte bine.
— Aţi fost nevoit să vă sacrificaţi familia de dragul muncii.
— Asta nu e o întrebare, mă răstesc eu.
Ea se sperie, în mod evident jenată, dar are prezenţa de spirit de a se scuza şi reformulează întrebarea:
— Aţi fost nevoit să vă sacrificaţi familia de dragul muncii?
Ce să fac eu cu o familie?
— Am familie. Am un frate, o soră şi doi părinţi iubitori. Dincolo de asta, nu mă interesează să‑mi extind familia.
— Sunteţi homosexual, domnule Grey?
Ce mama dracului!
Nu‑mi vine să cred că a rostit aşa ceva cu voce tare! În mod ironic, întrebarea asta nici măcar familia mea nu mi‑o adresează.
18 Grey
E L James 19
Cum îndrăzneşte! Am o pornire bruscă de a o smulge din scaun, de a o apleca peste genunchii mei, de a o bate la fund şi de a i‑o trage pe birou, cu mâinile legate la spate. Asta i‑ar răspunde întrebării ei ridicole. Trag aer în piept ca să mă calmez. Spre încântarea mea, pare îngrozită de propria ei întrebare.
— Nu, Anastasia, nu sunt.
Ridic din sprâncene, dar îmi păstrez expresia impasibilă.
Anastasia. E un nume superb. Îmi place felul în care mi se înfăşoară
limba când îl rostesc.
— Îmi cer scuze. Aşa, ăă… aşa scrie aici.
Iar face gestul cu părul în spatele urechii. În mod evident e un tic nervos.
Astea nu sunt întrebările ei? o întreb, iar ea păleşte. La naiba, cât e de atrăgătoare, într‑un mod neostentativ.
— Ăă… nu. Kate — domnişoara Kavanagh — a alcătuit întrebările.
— Sunteţi colege la ziarul studenţesc?
— Nu. E colega mea de cameră.
Nu mă mir că e atât de împrăştiată. Îmi scarpin bărbia, încer‑
când să mă hotărăsc dacă să‑i dau sau nu bătăi de cap.
— Tu te‑ai oferit să‑mi iei acest interviu? o întreb şi sunt recom‑
pensat cu privirea ei supusă: e agitată când îmi remarcă reacţia.
Îmi place efectul pe care‑l am asupra ei.
— N‑am avut de ales. Nu se simte bine.
Are o voce moale.
— Asta explică multe.
Se aude o bătaie în uşă şi Andrea îşi face apariţia.
— Domnule Grey, scuzaţi‑mă că vă întrerup, dar următoarea dumneavoastră întâlnire este programată peste două minute.
— N‑am terminat aici, Andrea. Te rog, anulează‑mi următoarea întâlnire.
Andrea se uită la mine cu gura căscată, părând derutată. Mă uit urât la ea. Afară! Acum!
