Îi zâmbesc ironic. De fapt, nimeni nu mă cunoaşte atât de bine, în afară poate de Elena. Mă întreb ce i‑ar face micuţei domnişoare Steele, aici prezentă. Fata asta e o sursă masivă de contradicţii: timidă, ciudată, în mod clar inteligentă şi excitantă ca naiba.

Da, bine, recunosc. Mi se pare că e seducătoare.

Recită următoarea întrebare învăţată pe dinafară.

— Prietenii dumneavoastră ar spune că sunteţi o persoană sin ceră

şi directă?

— Sunt o persoană foarte retrasă. Fac orice ca să‑mi protejez intimitatea. Nici interviuri nu dau prea des.

Făcând ceea ce fac, ducând viaţa pe care am ales‑o, am nevoie de intimitate.

— Pe acesta de ce aţi fost de acord să‑l acordaţi?

— Pentru că sunt un binefăcător al universităţii şi, oricât am încercat, n‑am scăpat de insistenţele domnişoarei Kavanagh. I‑a hărţuit la nesfârşit pe oamenii mei de la PR, iar eu admir acest gen de tenacitate.

16 Grey

E L James 17

Dar mă bucur că ai apărut tu, şi nu ea.

— Investiţi, de asemenea, şi în tehnologizarea agriculturii. De ce sunteţi interest de acest domeniu?

— Nu putem mânca bani, domnişoară Steele, şi sunt prea mulţi oameni pe planeta aceasta care nu au suficientă hrană.

Mă uit fix la ea, fără nicio expresie pe faţă.

— Sună foarte filantropic. Asta faceţi cu dăruire? Hrăniţi săracii din lumea întreagă?

Mă priveşte cu o expresie uimită, de parcă aş fi o mare enigmă, dar nu vreau nici în ruptul capului să‑mi citească în sufletul meu întunecat. Acolo nu este o zonă deschisă niciunei discuţii. Depăşeşte momentul, Grey.

— E o afacere subtilă, mormăi eu, mimând plictiseala, şi mă

imaginez cum i‑o trag în gură ca să‑mi abat mintea de la toate gândurile legate de foamete.

Da, gura aceea are nevoie de antrenament şi mi‑o imaginez îngenuncheată în faţa mea. Uite, gândul ăsta e seducător rău de tot.

Ea recită următoarea întrebare, scoţându‑mă din fanteziile mele.

— Aveţi o filosofie de viaţă? Dacă da, care este aceasta?

— Nu am o filosofie de viaţă ca atare. Poate un principiu călă‑

uzitor — cel al lui Carnegie: „Un om care dobândeşte abilitatea de a‑şi stăpâni în întregime mintea poate poseda orice alt lucru pe care este îndreptăţit să‑l posede“. Sunt unic, sunt ambiţios. Îmi place controlul — asupra mea însumi şi asupra celor din jurul meu.

— Deci vreţi să posedaţi lucruri?

Da, iubito. De exemplu, pe tine. Mă încrunt, speriat de acest gând.

— Vreau să merit să le posed, dar da, una peste alta, vreau.

— Vorbiţi de parcă aţi fi consumatorul suprem.

Are o nuanţă de dezaprobare în voce, ceea ce mă enervează din nou.

— Sunt.

Iar ea vorbeşte ca un copil de bani gata care a avut întotdeauna tot ce şi‑a dorit, dar când mă uit mai atent la hainele ei — e îmbrăcată

de la vreun magazin ieftin, cum ar fi Old Navy sau H&M —, ştiu că

nu e aşa. N‑a crescut într‑o casă prosperă.

Chiar aş putea să am grijă de tine.

De unde mama naibii mi‑a venit gândul ăsta?

Deşi, acum că mă gândesc, am nevoie de o nouă înlocuitoare.

Au trecut, cât — două luni de la Susannah? Şi iată‑mă acum, sali‑

vând la vederea acestei femei. Încerc să‑i zâmbesc agreabil. Nu e nimic greşit în privinţa consumului — în definitiv, consumul pune în mişcare ce a mai rămas din economia americană.

— Aţi fost adoptat. Cât de mult credeţi că v‑a format acest detaliu caracterul?

Ce are asta de‑a face cu preţul petrolului? Ce întrebare cara‑

ghioasă. Dacă aş fi rămas cu târfa aia drogată, probabil că aş fi fost mort. O resping cu un non‑răspuns, încercând să nu ridic tonul, dar ea mă forţează, insistând să afle câţi ani aveam când am fost adoptat.

Închide‑i gura, Grey!

Tonul meu devine glacial.

— Acest lucru nu este un secret, domnişoară Steele.

Ştie şi ea lucrul ăsta. Acum pare spăsită şi îşi aranjează o şuviţă

rebelă în spatele urechii. Foarte bine.

— Aţi fost nevoit să vă sacrificaţi familia de dragul muncii.

— Asta nu e o întrebare, mă răstesc eu.

Ea se sperie, în mod evident jenată, dar are prezenţa de spirit de a se scuza şi reformulează întrebarea:

— Aţi fost nevoit să vă sacrificaţi familia de dragul muncii?