— Va trebui să ai încredere în mine.
— Ah, touché, domnişoară Steele, mormăi mai mult pentru mine.
Astea sunt nişte bătălii pe care n‑am cum să le câştig.
— Cedez la mâncare şi la somn.
Uşurată, îmi oferă un zâmbet mic.
— De ce nu mă pot uita la tine? mă întreabă.
— E o chestie între dominator şi supusă. O să te obişnuieşti.
Se încruntă din nou, dar de data asta pare întristată.
— De ce nu te pot atinge? mă întreabă.
— Pentru că n‑ai voie.
Închide‑i gura, Grey.
— Din cauza doamnei Robinson?
Poftim?
— De ce crezi asta? Crezi că m‑a traumatizat?
Dă uşor din cap.
— Nu, Anastasia. Nu ea e motivul. În plus, doamna Robinson n‑ar accepta asemenea tâmpenii din partea mea.
— Deci n‑are legătură cu ea, spune Ana, nedumerită.
— Nu.
Nu suport să fiu atins. Şi, iubito, chiar nu vrei să afli de ce.
— Şi nici nu vreau să te masturbezi, adaug eu.
— Sunt curioasă să ştiu de ce.
— Pentru că vreau să te satisfac eu.
De fapt, vreau chiar acum. I‑aş trage‑o chiar aici să văd dacă
poate să‑şi ţină gura. Să nu scoată un sunet, ştiind că ne pot auzi angajaţii hotelului sau clienţii. În definitiv, de‑asta am rezervat sepa‑
reul ăsta.
Deschide gura să spună ceva, dar se răzgândeşte şi mai ia o îmbucătură din mâncarea aproape neatinsă.
— Te‑am făcut să te gândeşti la multe, nu‑i aşa? îi zic, împătu‑
rind foaia de hârtie şi punând‑o la loc în buzunarul interior.
— Da.
— Vrei să vorbim acum şi despre limitele flexibile?
— Nu la masă.
— Ţi‑e scârbă?
— Cam aşa ceva.
— N‑ai mâncat prea mult.
— Am mâncat destul.
Deja m‑am plictisit.
— Trei scoici, patru guri de peşte şi o tijă de sparanghel, cartofi nu, alune nu, măsline nu, şi n‑ai mâncat toată ziua. Ziceai că pot avea încredere în tine.
Face ochii mari.
Da. Ţi‑am numărat îmbucăturile, Ana.
— Christian, te rog, nu am zilnic discuţii de genul ăsta.
