— Ah, mi‑aş dori să ştiu la ce te gândeşti, Anastasia.

O prind de bărbie şi‑i ridic capul ca să‑i citesc expresia feţei. Ea rămâne nemişcată şi se uită fix la mine.

— Acum, şopteşte ea, mă gândesc că ai o cravată frumoasă.

Mă aşteptam la o declaraţie; răspunsul ei mă face să râd.

— În ultima vreme a devenit favorita mea.

Zâmbeşte.

— Arăţi minunat, Anastasia. Rochia asta cu spatele gol ţi se potriveşte şi mă lasă să te mângâi pe spate, să‑ţi pipăi pielea delicată.

Are buzele desfăcute şi răsuflarea întretăiată, iar eu simt atracţia puternică dintre noi.

280 Grey

E L James 281

— Ştii că va fi bine, nu‑i aşa, iubito?

Tonul meu coborât îmi trădează dorinţa.

Închide ochii, înghite în sec şi inspiră adânc. Când îi deschide la loc, pare nelinişită.

— Dar vreau mai mult, zice ea.

— Mai mult?

La naiba. Ce e asta?

Ea dă din cap.

— Mai mult? şoptesc din nou.

Îi simt buza catifelată sub degetul meu.

— Tu vrei romantism.

La naiba. Nu va merge niciodată cu ea.

Cum să meargă? Eu nu sunt romantic. Speranţele şi visurile încep să mi se năruie.

Are ochii mari, inocenţi şi rugători.

La naiba. E fermecătoare.

— Anastasia. Nu ştiu să fac aşa ceva.

— Nici eu.

Desigur; n‑a mai avut nicio relaţie înainte.

— Tu nu ştii multe.

— Iar tu ştii toate lucrurile greşite, spune ea, cu respiraţia între‑

tăiată.

— Greşite? Mie nu mi se par. Încearcă‑le şi tu, o rog.

Te rog. Încearcă‑le.

Are o privire atât de intensă şi caută răspunsuri, uitându‑se la chipul meu. Şi, pentru un moment, mă pierd în ochii ei albaştri care văd totul.

— Bine, şopteşte ea.

— Poftim?

Mi s‑a ridicat fiecare fir de păr de pe trup.

— Bine. O să‑ncerc.

— Eşti de acord?

Nu‑mi vine să cred.

— Cu amendamente la limitele flexibile. O să‑ncerc.