— Ai crescut în Washington?
— Da, domnule. Tata ne‑a şcolit pe râul Wynoochee.
Un zâmbet înfloreşte pe buzele lui Steele.
— Îl cunosc bine.
— Dar preferatul lui e Skagit. Ţărmul din SUA. Ne dădea jos din pat la nişte ore inumane şi mergeam cu maşina până acolo. A prins nişte peşti zdraveni în râul ăla.
— E apă dulce acolo. Am prins şi eu câţiva uriaşi în Skagit. Pe malul canadian.
— E unul dintre cele mai bune medii pentru păstrăvii sălbatici.
Te aleargă mai mult decât cei de la crescătorie, spun eu, cu ochii după Ana.
— Sunt de acord cu tine.
— Fratele meu a prins câţiva monştri din ăştia sălbatici. Eu încă
mai aştept un trofeu.
— Într‑o bună zi, nu‑i aşa?
— Sper.
Ana are o discuţie aprinsă cu Kavanagh. Despre ce‑or vorbi femeile astea două?
— Şi acum vă mai duceţi la pescuit? mă adresez din nou dom nului Steele.
— Desigur. José — prietenul Anei —, tatăl lui şi cu mine fugim la pescuit de câte ori avem ocazia.
Al naibii fotograf! Iar el?
— El e tipul care are grijă de Broscuţă?
— Da, el e.
— Minunată maşină, Broscuţa. Sunt fan al maşinilor germane.
— Da? Annie moare după maşinuţa asta, dar eu cred că i‑a trecut de mult vremea.
— E ciudat că spuneţi asta. Mă gândeam să‑i împrumut una dintre maşinile companiei. Credeţi că va accepta?
— Probabil. Cum consideră Annie.
— Minunat. Am impresia că Anei nu‑i place pescuitul.
— Nu. Fata asta seamănă cu maică‑sa. Nu suportă ca peştele să
sufere. Nici râmele, de fapt. Are un suflet bun.
Se uită la mine cu subînţeles. Ah. Un avertisment de la Raymond Steele. Încerc să glumesc.
— Nu mă mir că n‑a mâncat peştele acela pe care l‑am comandat zilele trecute.
Steele chicoteşte.
— Mănâncă peşte fără probleme.
Ana a terminat de vorbit cu fraţii Kavanagh şi se întoarce la noi.
— Bună, zice, zâmbindu‑ne.
— Annie, unde e toaleta? întreabă Steele.
Ea îi spune că trebuie să iasă din cort şi apoi s‑o ia la stânga.
— Ne vedem imediat. Distraţi‑vă, copii, zice el.
Ana se uită în urma lui, apoi mă priveşte agitată. Dar, înainte ca oricare dintre noi să apuce să spună ceva, ne întrerupe fotograful. Ne face repede o poză împreună, apoi dispare.
— Deci l‑ai fermecat şi pe tata? zice Ana, cu o voce dulce şi zeflemitoare.
— Şi pe el?
Pe tine te‑am fermecat, domnişoară Steele?
Îmi trec degetele peste obrajii ei care se îmbujorează.
