Îmi smulg privirea de la Ana şi‑i fac semn chelneriţei să plece, iar ea dispare.
— Ştii, chiar nu e corect, spune Ana, cu o voce liniştită, în timp ce desenează cu degetul pe masă cercuri imaginare.
— Ce nu‑i corect?
— Felul în care dezarmezi oamenii. Femeile. Pe mine.
— Eu te dezarmez?
Sunt uluit.
— Tot timpul.
— Pentru că arăt bine, Anastasia.
— Nu, Christian, e mult mai mult de‑atât.
534 Grey
E L James 535
Iar a înţeles totul greşit şi iar îi spun cât de dezarmantă mi se pare ea.
Ridică din sprânceană.
— De‑asta te‑ai răzgândit?
— Să mă răzgândesc?
— Da — în ceea ce ne priveşte?
Dacă m‑am răzgândit? Cred că doar că mi‑am lărgit puţin orizontul, asta‑i tot.
— Nu cred că m‑am răzgândit. Trebuie doar să ne redefinim parametrii, trebuie să ne redefinim fronturile de luptă, dacă doreşti.
O putem scoate la capăt, sunt sigur. Te vreau supusă în camera de joacă. Te voi pedepsi dacă încalci regulile. În afară de asta… mă
rog, cred că sunt deschis la negocieri. Acestea sunt pretenţiile mele, domnişoară Steele. Ce ai de spus?
— Deci pot dormi cu tine? La tine‑n pat?
— Asta‑ţi doreşti?
— Da.
— Sunt de acord, atunci. În plus, dorm foarte bine când eşti la mine în pat. Nici nu credeam.
— Mi‑era teamă că mă vei părăsi dacă nu sunt de acord cu tot ce‑mi propui, spune ea, palidă la faţă.
— Nu plec nicăieri, Anastasia. În plus…
Cum poate crede aşa ceva? Trebuie s‑o liniştesc.
— O să urmăm sfatul tău, calea ta: compromisul. Mi‑ai scris despre asta. Şi, până acum, funcţionează.
— Îmi place la nebunie faptul că şi tu îţi doreşti mai mult.
— Ştiu.
Îi vorbesc cu blândeţe.
— De unde ştii?
— Crede‑mă. Ştiu, pur şi simplu.
Tu mi‑ai spus, în somn.
Chelneriţa se întoarce cu comanda noastră şi o urmăresc pe Ana cum îşi devorează clătitele. „Mai mult“ pare să‑i convină de minune.
— E delicios, spune ea.
— Îmi place când ţi‑e foame.
— Cred că antrenamentul de azi‑noapte şi senzaţia din dimi‑
neaţa asta sunt de vină.
— A fost o senzaţie minunată, nu‑i aşa?
