— A fost foarte frumos, domnule Grey, spune ea în timp ce‑şi îndeasă în gură ultima bucăţică de clătită. Pot să‑ţi fac eu cinste?
adaugă ea.
— Cum să‑mi faci cinste?
— Să plătesc pentru micul dejun.
Râd zgomotos.
— Nu prea cred.
— Te rog. Vreau eu.
— Încerci să mă emasculezi de tot?
Ridic ameninţător din sprânceană.
— Acesta este probabil singurul loc unde‑mi permit să plătesc.
— Anastasia, apreciez gestul. Chiar îl apreciez. Dar nu.
Îşi ţuguie buzele iritată când o rog pe roşcată să ne aducă nota.
— Nu te strâmba, o avertizez şi mă uit cât e ceasul. E 8:30.
La 11:15 am o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii pentru Reamenajarea Terenurilor Industriale Abadonate din Savannah, aşa că, din păcate, trebuie să ne întoarcem în oraş. Mă gândesc să anulez întâlnirea, pentru că mi‑ar plăcea să‑mi petrec toată ziua cu Ana, dar nu, e prea mult. Alerg după fata asta în loc să mă concentrez la afaceri.
Priorităţile, Grey.
O ţin de mână şi ne îndreptăm către maşină, la fel ca oricare alt cuplu. Ea e pierdută în hanoracul meu, arătând destinsă, relaxată, frumoasă — şi, da, e cu mine. Trei tipi care intră în IHOP o studiază; ea nu‑şi dă seama de asta nici când îmi pun braţul în jurul taliei ei ca să arăt că‑i a mea. Nici măcar nu are idee cât de frumoasă e. Îi deschid portiera şi ea îmi zâmbeşte luminos.
M‑aş putea obişnui cu asta.
536 Grey
E L James 537
Scriu adresa mamei ei pe GPS şi pornim către nord, pe I‑95, ascul‑
tând Foo Fighters. Ana bate ritmul cu piciorul. Acesta‑i genul de muzică
pe placul ei — rock‑ul american autentic. Traficul de pe autostradă s‑a aglomerat acum, cu toţi navetiştii care se îndreaptă către oraş. Dar mie nu‑mi pasă: îmi place să fiu aici, să‑mi petrec vremea alături de ea.
O ţin de mână, atingându‑i genunchiul, privind‑o cum zâmbeşte.
Îmi povesteşte despre vizitele ei anterioare la Savannah; nici ei nu‑i place prea mult căldura, dar ochii îi strălucesc când vorbeşte despre mama ei. Va fi interesant să văd cum interacţionează cu mama ei şi cu tatăl ei vitreg diseară.
Parchez lângă casa mamei sale cu o urmă de regret. Aş fi vrut să
dispărem amândoi toată ziua; ultimele douăsprezece ore au fost…
tare plăcute.
Mai mult decât plăcute, Grey. Sublime.
— Vrei să intri? mă întreabă.
— Am de lucru, Anastasia, dar mă întorc diseară. La ce oră?
Ea propune ora şapte, apoi îşi ridică privirea strălucitoare spre mine.
— Mulţumesc… că mi‑ai oferit mai mult.
— Plăcerea mea, Anastasia.
Mă aplec şi‑o sărut, inspirându‑i parfumul dulce.
— Ne vedem mai târziu.
— Cu siguranţă, şoptesc.
Iese din maşină, purtând în continuare hanoracul meu, şi‑mi face cu mâna.
Mă întorc către hotel, simţindu‑mă un pic pustiit, acum, că nu mai e cu mine.
Când ajung în cameră îl sun pe Taylor.
— Domnule Grey.
