Clipeşte la mine cu ochii ei mari şi albaştri.
— Bună, şoptesc.
— Bună şi ţie, spune ea, jucăuşă şi sfioasă.
Răspunsul ei este încântător şi, aplecându‑mă, o sărut tandru pe buze.
— Bravo.
Am vocea plină de mândrie.
A făcut‑o. A rezistat. De la un cap la altul.
— Întoarce‑te.
Face ochii mari, alarmată.
— Vreau doar să te masez pe umeri.
— Ah, bine.
Se răsuceşte şi se prăbuşeşte pe pat cu ochii închişi.
Mă aşez lângă ea şi‑i masez umerii.
Scoate un geamăt de plăcere.
— Ce era muzica aceea? întreabă ea.
— Se numeşte S pem in Alium, un motet din patruzeci de părţi de Thomas Tallis.
— A fost… copleşitor.
— Mi‑am dorit întotdeauna să i‑o trag cuiva pe muzica asta.
— Nu cumva şi asta e o altă premieră, domnule Grey?
Rânjesc.
— Într‑adevăr, domnişoară Steele.
— Păi, şi la mine este pentru prima dată când mi‑am tras‑o pe muzica asta, zice ea, cu o voce care‑i trădează oboseala.
— Tu şi cu mine avem la activ multe premiere.
— Despre ce‑am vorbit în somn, Chris — ăă, domnule?
Nu din nou. Dă‑i o explicaţie, Grey.
— Ai spus multe lucruri, Anastasia. Ai vorbit despre cuşti şi căpşune. Şi că vrei mai mult, şi că ţi‑e dor de mine.
— Asta‑i tot?
Pare uşurată.
De ce ar fi atât de uşurată?
Mă întind lângă ea ca să‑i văd chipul.
— Ce credeai c‑ai spus?
Deschide ochii pentru un moment şi‑i închide repede la loc.
— Că eşti urât, îngâmfat şi că nu ştii ce faci în pat.
Un ochi albastru se deschide şi mă priveşte cu prudenţă.
Ah… minte.
— Păi, aşa şi sunt, de fapt, iar acum chiar că mă bagi în ceaţă.
Ce‑mi ascunzi, domnişoară Steele?
— Nu‑ţi ascund nimic.
— Anastasia, habar n‑ai să minţi.
— Credeam c‑o să mă faci să râd după sex; nu mi se pare amu zant deloc.
