Zâmbesc şi eu.
— Dar erai atât de strict.
Îndoiala umbreşte privirea Anei.
— Mă rog, asta era înainte. În orice caz, regulile nu sunt lipsite de importanţă, încă stau în picioare.
Trebuie să mă asigur că eşti în siguranţă.
— Înainte? Înainte de ce anume?
— Înainte de…
Înainte de toate astea. Înainte să‑mi dai lumea peste cap, înainte să te culci cu mine. Înainte să‑ţi pui capul pe umărul meu la pian.
Toate astea…
— Mai mult, murmur eu, alungând senzaţia de nelinişte cu care deja m‑am obişnuit.
— Ah, zice ea, şi cred că‑i mulţumită.
— În plus, am fost de două ori în camera de joacă deja şi n‑ai fugit mâncând pământul.
— Crezi că asta o să fac?
— Nimic din ce faci tu nu‑i previzibil, Anastasia.
V‑ ul dintre sprâncenele ei încruntate se formează iar.
— Deci, ca să‑nţeleg. Vrei să urmez regulile de bază ale contrac‑
tului tot timpul, dar nu şi restul contractului?
— Numai în camera de joacă. Vreau să urmezi spiritul contrac‑
tului în camera de joacă şi da, vreau să urmezi toate regulile — tot timpul. Aşa o să ştiu că eşti în siguranţă. Iar eu voi putea să dispun de tine oricând vreau, adaug eu în glumă.
— Şi dacă încalc vreuna dintre reguli? întreabă ea.
— Atunci o să te pedepsesc.
— Dar tu nu vei avea nevoie de permisiunea mea?
— Ba da.
— Şi dacă zic nu? insistă ea.
De ce‑i atât de încăpăţânată?
— Dacă spui nu, spui nu şi gata. O să găsesc eu o cale să te conving.
Ar trebui să ştie că aşa e. Nu m‑a lăsat s‑o plesnesc la fund în hangarul pentru bărci, deşi voiam s‑o fac. Dar tot am plesnit‑o mai târziu, în aceeaşi seară… cu consimţământul ei.
Se ridică în picioare şi se îndreaptă către living şi, pentru o secundă, am senzaţia că o să fugă, dar ea se răsuceşte, cu o expresie perplexă.
— Deci faza cu pedeapsa rămâne în vigoare.
— Da, dar numai dacă încalci regulile.
Asta‑mi este clar. Ei de ce nu‑i este?
— Va trebui să le recitesc, zice ea, dintr‑odată foarte oficial.
Vrea să facă asta acum?
— Ţi le aduc imediat.
În birou, deschid computerul şi printez regulile, întrebându‑mă
de ce discutăm aşa ceva la ora cinci dimineaţa.
Când mă‑ntorc cu foaia, ea e la chiuvetă, bând un pahar cu apă.
Mă aşez pe un taburet şi aştept, uitându‑mă la ea. Are trupul rigid şi încordat; nu e un semn bun. Când se întoarce către mine, îi împing bucata de hârtie în faţă pe masa de la bucătărie.
— Poftim.
Ea studiază repede regulile.
