Johnny a avut bunul-simț să le ignore. Facem parte din familia Sinclair, totuși, iar membrii acestei familii nu se comportă ca mine.
Am încetat să-i mai scriu și am șters toate e-mailurile din directorul cu cele trimise. Erau oricum tâmpite și o dovadă a slăbiciunii mele.
Până la urmă, concluzia este că Gat a șters-o când mie mi-era rău.
Concluzia este că totul n-a fost decât un flirt de vară.
Concluzia este că probabil era îndrăgostit de Raquel.
26
Trăiam prea departe unul de celălalt, oricum.
Familiile noastre erau prea apropiate, oricum.
N-am avut niciodată parte de o explicație.
Știu doar că m-a părăsit.
13.
Bine-ați venit în craniul meu.
Peste oasele gâtului și-ale capului meu trece un camion. Vertebrele se frâng, creierii țâșnesc și se fac mocirlă. O mie de lanterne îmi intră în ochi. Lumea se înclină.
Vomit. Îmi pierd cunoștința.
Mi se întâmplă tot timpul. Nu e decât o zi ca toate celelalte.
Durerea a început la vreo șase săptămâni după accident. Nimeni nu era convins că cele două au vreo legătură, dar nu puteai să nu observi vărsăturile, pierderea în greutate și groaza generală.
Mami m-a dus să mi se facă RMN-uri și alte tomografii. Ace, mașini. Mai multe ace, și mai multe mașini. M-au căutat de tumori la creier, meningită, ce vrei și ce nu vrei. Ca să-mi treacă durerile, mi-au prescris medicamentul ăsta, apoi medicamentul ăla, apoi altul, fiindcă primul n-a mers și nici al doilea n-a mers.
Mi-au scris rețete peste rețete fără măcar să aibă idee ce ar putea fi în neregulă
cu mine. Încercând doar să-mi liniștească durerea.
Cadence, au spus doctorii, nu lua foarte multe.
Cadence, au spus doctorii, atenție să nu devii dependentă.
Și, Cadence, ai grijă să-ți iei medicamentele.
Aveam așa de multe programări, că nici nu le mai țineam minte. În cele din urmă, doctorii au reușit să-mi pună un diagnostic. Cadence Sinclair Eastman: dureri de cap posttraumatice, cunoscute de asemenea și sub numele de migrene cauzate de un traumatism cranian.
O să fiu bine, mi se spune.
N-o să mor dintr-atât.
Doar o să doară tare.
27
14.
După un an petrecut în Colorado, tati a vrut să mă vadă din nou. De fapt, a insistat să mă ducă în Italia, Franța, Germania, Spania și Scoția – o excursie de zece săptămâni începând de la mijlocul lui iunie, ceea ce ar fi însemnat să nu mă
mai duc deloc la Beechwood în vara numărul șaisprezece.
— Excursia asta vine la țanc, a spus mami, veselă, în timp ce-mi făcea bagajul.
— De ce?
Stăteam întinsă pe podeaua dormitorului meu și o lăsasem pe ea să se ocupe de tot. Mă durea capul.
— Bunicul renovează Clairmontul, mi-a răspuns, strângându-mi șosetele ghem, doar ți-am zis de un milion de ori.
Eu nu-mi aminteam.
— Cum așa?
— S-a gândit el că e o idee bună. O să stea peste vară la Windemere.
— Adică o să fii tot timpul la dispoziția lui?
Mami a dat din cap.
— Nu poate să stea cu Bess sau Carrie. Și știi că are nevoie de îngrijiri. Oricum.
