O să ai parte de o educație minunată în Europa.
— Aș fi preferat să vin la Beechwood.
— Nu, n-ai fi preferat, mi-a răspuns ea pe un ton ferm.
•
În Europa, am vomitat în găletușe și m-am spălat pe dinți la nesfârșit cu o pastă
englezească ce avea gust de cretă. M-am întins cu fața în jos pe podelele toaletelor din câteva muzee, simțind dalele reci pe obraji, în timp ce creierii mi se lichefiau și mi se scurgeau prin urechi cu bulbuci. Din cauza migrenelor, pătam cu sânge așternuturi nefamiliare de hotel, șuvoiul se scurgea pe podele, îmbiba carpetele, înmuia resturi de croasanți și prăjiturele dantelate italienești.
Îl auzeam pe tati strigându-mă, dar niciodată nu răspundeam până când nu-și făcea efectul medicamentul.
În vara aceea mi-au lipsit Mincinoșii.
Nu păstram legătura în timpului anului școlar. Sau nu mult, oricum, deși am încercat când eram mai mici. Ne trimiteam mesaje pe telefon sau ne descopeream unii pe alții în pozele de peste vară, mai ales în septembrie – dar, inevitabil, peste o lună sau două, dispăream care pe unde. Cumva, magia de la Beechwood nu se transporta în viața noastră de zi cu zi. Nu voiam să auzim de prietenii de la școală, de cluburi și echipe sportive. În schimb, știam că afecțiunea 28
dintre noi va reînvia în clipa în care ne vom vedea pe doc în iunie anul următor, cu mirosul de sare în aer și un soare palid lucind deasupra apei.
Însă în anul în care am avut accidentul, am pierdut zile, chiar săptămâni întregi de școală. N-am promovat la toate materiile și directorul m-a informat ca trebuia să repet anul al III-lea. Nu m-am mai dus la antrenamentele de fotbal și tenis. Nu mai puteam să stau cu copiii. Nu mai puteam să conduc. Prietenii pe care îi avusesem au rărit-o, devenind simple cunoștințe.
I-am scris de câteva ori lui Mirren. Am sunat-o și i-am lăsat mesaje de care mai târziu am fost extrem de stânjenită, fiindcă păream atât de singură și disperată
după companie.
L-am sunat și pe Johnny, dar avea căsuța vocală plină.
M-am hotărât să nu mai sun pe nimeni. Nu voiam să continui repetând lucruri care mă făceau să par atât de slabă.
Când tata m-a luat în Europa, știam că Mincinoșii trebuie să fie deja pe insulă.
Bunicul nu instalase o rețea de telecomunicații pe insulă, iar telefoanele mobile abia dacă aveau semnal acolo, așa că m-am apucat să scriu e-mailuri. Diferite de mesajele mele vocale care îți stârneau mila, acestea erau fermecătoare, niște însemnări drăgălașe din partea unei persoane care nu suferea de dureri de cap.
Cele mai multe dintre ele.
Mirren!
Îți fac cu mâna din Barcelona, unde taică-meu a mâncat supă demelci.
Hotelul nostru e tras în aur. Până și solnițele sunt de aur. De-omaiestuoasă vulgaritate.
Scrie-mi să-mi spui ce năzbâtii mai fac ăia mici, la ce facultăți teînscrii și dacă ai descoperit dragostea adevărată.
Cadence
•
Johnny!
Bonjour din Paris, unde taică-meu a mâncat o broască.
Am văzut Victoria înaripată. Ce trup fenomenal. Fără brațe. Mi-edor de voi. Ce mai face Cat?
Cadence
29
•
Mirren!
Salutări dintr-un castel din Scoția, unde taică-meu a mâncat nișteHaggis. Adică a mâncat inima, ficații și plămânii unei oi, amestecatecu terci de ovăz și fierte toate în stomacul unei oi.
Prin urmare, v-ați prins și voi, taică-meu este genul de om caremănâncă inimi.
Cadence
•
Johnny!
Sunt în Berlin, unde taică-meu a mâncat un cârnat în sânge.
Te rog, fă scufundări cu tubul de oxigen în locul meu. Mănâncă
plăcintă cu afine, joacă tenis. Fă un foc de tabără. Apoi povestește-micum a fost. Mă plictisesc de mă apucă disperarea și o să inventez niștepedepse creative dacă nu te conformezi.
Cadence
