putere. Urmează să fie regină, dar asta înseamnă să îngrijească de unnebun bătrân și tiran tot restul zilelor ei. Nu-l va părăsi, indiferent câtde bolnav ajunge să fie.
Oare rămâne fiindcă îl iubește cum iubește carnea sarea?
Sau rămâne fiindcă acum i-a promis că-i va lăsa ei regatul?
Fetei îi e greu să-și dea seama.
17.
În toamna de după excursia în Europa, am demarat un proiect. Aveam să dau ceva al meu în fiecare zi.
I-am trimis lui Mirren prin poștă o păpușă Barbie veche, cu părul superlung, o păpușă pe care ne certam noi când eram mici. I-am trimis lui Johnny o eșarfă în dungi pe care o purtam deseori. Lui Johnny îi plăceau dungile.
Pentru cei mai în vârstă din familia mea – mami, mătușile, bunicul –
acumularea de obiecte frumoase este un scop în viață. Câștigă cine moare cu cele mai multe obiecte.
Câștigă ce? Asta vreau eu să știu.
Pe vremuri eram genul de persoană căreia îi plăceau lucrurile drăguțe. La fel ca mami – și toată familia Sinclair, de altfel. Dar nu mai e cazul.
Mami a umplut casa noastră de la Burlington cu argintărie și cristaluri, cărțulii pentru măsuțele de cafea și pleduri de cașmir. Covoare groase acoperă fiecare centimetru de podea și pe pereți atârnă tablouri pictate de câțiva dintre artiștii locali pe care îi patronează. Și-a înlocuit Saabul, o mașină perfectă de condus, cu un BMW.
Niciunul dintre aceste simboluri ale prosperității și bunului-gust nu folosește la nimic.
— Frumusețea în sine le validează utilitatea, argumentează mami. Îți creează
sentimentul că aparții de un loc, că ai o istorie personală. Sau din pură plăcere, Cadence. Ai auzit vreodată de plăcere?
Dar cred că minte – și pe mine, și pe ea – în privința motivului pentru care deține aceste obiecte. Orice nouă achiziție o face pe mami să se simtă puternică, fie și doar pentru un moment. Îi conferă un anumit statut faptul că are o casă
plină de lucruri drăguțe, că își permite să cumpere picturi scumpe cu scoici și melci de la prietenii ei artiști și linguri de la Tiffany’s. Toate aceste obiecte de 35
anticariat și preșuri orientale comunică lumii că mama crește câini de rasă și, chiar dacă a lăsat baltă școala, respectiv colegiul Bryn Mawr, este o persoană cu putere, fiindcă este o persoană cu bani.
DE DAT: perna de pe pat. Merg cu ea în brațe în timp ce îmi rezolv treburile în oraș.
Observ o fată stând rezemată de un zid în fața bibliotecii. Are un pahar de carton între glezne în care adună mărunțișul. Nu e cu mult mai mare decât mine.
— Vrei perna asta? o întreb. I-am spălat fața de pernă.
O ia și se așază pe ea.
Patul meu e inconfortabil în noaptea aceea, dar e mai bine așa.
DE DAT: o ediție de buzunar din Regele Lear, pe care am avut-o de citit pentru școală în anul al III-lea, găsită sub pat.
Donată bibliotecii publice.
Nu am nevoie să mai citesc o dată chestia aia.
DE DAT: o fotografie a bunicii Tipper de la petrecerea Institutului Agricol, în care poartă o rochie de seară și ține în brațe un purceluș.
Mă opresc pe la magazinul Armatei Salvării în drum spre casă.
— Bună, Cadence, spune Patti din spatele tejghelei. Ne-ai adus ceva?
— Asta e bunica mea.
— Ce doamnă frumoasă, spune Patti, aruncând un ochi. Ești sigură că nu vrei să scoți fotografia? Poți să donezi doar rama.
— Sunt sigură.
Bunica e moartă. O poză cu ea nu schimbă cu nimic asta.
•
— Iar ai trecut pe la Armata Salvării? mă întreabă mami când ajung acasă.
Taie niște piersici feliuțe cu un cuțit special pentru fructe.
— Da.
— Ce-ai aruncat?
— Doar o poză veche de-a bunicii.
— Aia cu purcelușul?
