Îi găsesc pe Mincinoși strânși în dormitorul lui Mirren, uitându-se cu toții într-o Biblie.
— Ne-am certat din cauza unui cuvânt la scrabble, spune Mirren în clipa în care intru.
Închide cartea.
— Gat a avut dreptate, ca de obicei. Întotdeauna ai dreptate, Gat. Ce naiba, fetelor nu le plac tipii de genul ăsta, știi?
Piesele de scrabble sunt răspândite pe podeaua imensă a camerei. Le-am văzut când am intrat. Joacă de ceva vreme.
— Ce-ați făcut în ultimele câteva zile? întreb.
— O, Doamne, spune Johnny, întinzându-se în patul lui Mirren. Am și uitat.
— A fost 4 Iulie, spune Mirren. Ne-am dus la cină la Noua Clairmont și după
aceea toată lumea a ieșit în larg cu șalupa cea mare ca să vadă artificiile din Vineyard.
— Azi ne-am dus la magazinul de gogoși din Nantucket, spune Gat.
Niciodată nu se duc nicăieri. Nu vor să vadă pe nimeni. Și acum, cât mi-a fost mie rău, s-au dus peste tot și s-au văzut cu toată lumea?
— Downyflake, zic. Așa se cheamă magazinul de gogoși.
— Da. Uluitoare gogoși, spune Johnny.
— Dar ție nu-ți plac gogoșile alea obișnuite.
— Desigur, spune Mirren. Dar n-am luat gogoși obișnuite, am luat dintr-alea spiralate și cu glazură.
— Și gogoși Boston cu cremă, spune Gat.
— Și cu jeleu, zice Johnny.
Dar știu că la Downyflake au doar gogoși simple. Nu cu glazură. Nu cu cremă
Boston. Nu cu jeleu.
De ce mint?
100
52.
Iau cina cu mami și cu cei mici la Noua Clairmont, însă în noaptea aceea mă
lovește iar migrena. E mai rea decât cea de dinainte. Stau întinsă pe întuneric în camera mea. Vulturii ciugulesc materia mocirloasă care mi se scurge din craniul zdrobit.
Deschid ochii și îl văd pe Gat stând deasupra mea. Îl văd ca prin ceață. Se strecoară raze de lumină printre draperii, așa că trebuie să fie zi afară.
Gat nu vine niciodată la Windemere. Dar iată-l aici. Uitându-se la hârtiile liniate de pe peretele meu. La bilețele prinse. La noile amintiri și informații pe care le-am adăugat de când am venit aici, însemnări despre câinii bunicii care au murit, despre gâscă de fildeș a bunicului, despre Gat când mi-a dat cartea lui Moriarty, despre mătuși certându-se din cauza casei de la Boston.
— Nu-mi citi notițele, murmur cu un geamăt. Te rog, nu.
Se dă înapoi.
— Erau acolo, la vedere, îmi pare rău.
Mă întorc pe o parte și-mi lipesc obrazul de perna fierbinte.
— Nu știam că-ți place să colecționezi povești.
Gat stă pe marginea patului. Se întinde și mă ia de mână.
— Încerc să-mi amintesc ce s-a întâmplat de nu vrea nimeni să-mi povestească, spun, inclusiv tu.
— Eu vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat.
— Vrei?
Se uită în podea.
— Am avut o iubită, acum două veri.
— Știu. Am știut dintotdeauna.
— Dar nu ți-am spus niciodată.
— Nu, nu mi-ai spus.
