— Am sărit data trecută, admite Mirren. O dată mi-a fost de-ajuns.
— Sar de acolo?
Pare imposibil.
— Oprește-te, Cady. E periculos, spune Gat.
Și înainte să apuc să mă cațăr mai departe, Johnny se prinde de nas și sare.
Plonjează de pe stânca cea înaltă cu picioarele înainte.
Scot un țipăt.
104
Johnny lovește apa cu toată forța. Apa e plină de stânci în jurul nostru.
Imposibil să-ți dai seama cât de adâncă este. Ar putea să moară făcând asta. Ar putea – dar iese la suprafață, scuturându-și apa din părul blond și strigând victorios.
— Ești nebun! îl cert.
Apoi sare Gat. Spre deosebire de Johnny, care s-a aruncat dând din picioare și urlând, Gat sare tăcut, cu picioarele strânse. Taie apa înghețată aproape fără să
stropească în jur. Și iese la suprafață fericit, storcându-și tricoul de apă în timp ce se cațără la loc pe stâncile uscate.
— Sunt niște idioți, zice Mirren.
Mă uit în sus la stâncile de pe care au sărit. Pare imposibil să supraviețuiești aruncându-te de acolo.
Și, dintr-odată, vreau s-o fac și eu. Încep din nou să mă cațăr.
— Nu te duce, Cady, spune Gat. Te rog, nu te duce.
— Dar voi tocmai asta ați făcut, le răspund. Și ați zis că e în regulă dacă vin și eu.
Mirren se ridică în fund, e palidă la față.
— Vreau să mă duc acasă acum, spune ea pe un ton alarmat. Nu mă simt bine.
— Te rog, Cady, sunt foarte ascuțite stâncile! strigă Johnny. N-ar fi trebuit să
te aducem aici.
— Nu sunt invalidă, spun. Știu să înot.
— Nu-i vorba de asta… pur și simplu nu e o idee bună.
— Dar de ce e o idee bună pentru voi și pentru mine nu?! izbucnesc eu.
Aproape am ajuns în vârf. Deja am făcut bășici în palmă agățându-mă cu atâta forță de pietre. Îmi duduie sângele în urechi.
— A fost o prostie din partea noastră, spune Gat.
— N-am vrut decât să ne dăm mari, zice Johnny.
— Coboară, te rog.
Mirren a început să plângă.
Nu cobor. Stau așezată, cu genunchii strânși la piept, pe stânca de pe care au sărit băieții. Mă uit la marea învolburată de sub mine. Siluete negre stau la pândă
dincolo de suprafața apei, dar văd, de asemenea, și un spațiu gol. Dacă sar unde trebuie, o să nimeresc în apă adâncă.
— Trebuie să faci întotdeauna ce ți-e teamă să faci! strig.
— Ăsta e un motto de rahat, spune Mirren. Ți-am mai zis și înainte.
O să-mi dovedesc că sunt puternică, atunci când toți mă cred bolnavă.
O să-mi dovedesc că sunt curajoasă, atunci când toți cred că sunt slabă.
105
Pe stânca asta, vântul bate cu putere. Mirren suspină. Gat și cu Johnny strigă
la mine. Închid ochii și sar.
Șocul pe care-l simt în clipa în care ating apa este electric. Îmi dă fiori. Piciorul meu se freacă de o piatră, piciorul stâng. Plonjez,
